Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare
BULETIN DE PRESÃ
Bărbat, cercetat pentru comiterea unei infracțiuni rutiere
La data de 28 iulie a. c, în jurul orei 22.40, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Tășnad, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu în localitatea Dobra, au oprit în traficul rutier un autoturism, condus de către un bărbat de 39 de ani, din județul Sălaj.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul are suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice.
În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice având exercitarea dreptului de a conduce suspendat.
Ordin de protecție provizoriu emis pe numele unui bărbat
La data de 28 iulie a.c., în jurul orelor 14.30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Carei, au fost sesizați de către o femeie de 60 de ani, din municipiul Carei, cu privire la faptul că fostul său soț de 65 de ani, cu același domiciliu, ar fi agresat-o fizic.
În urma întocmirii formularului de evaluare a riscului, s-a stabilit faptul că în cauză există un risc iminent, fiind emis un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului de 65 de ani, prin care acesta are obligația de a păstra o distanță minimă de 50 metri față de femeie și de domiciliul acesteia.
În cauză, cercetările sunt continuate de către polițiști.
Eveniment rutier cercetat de polițiștii sătmăreni
La data de 28 iulie a.c., în jurul orei 22.30, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier în localitatea Adrian.
Din primele verificări efectuate, s-a stabilit că un bărbat de 34 de ani, din aceeași localitate, în timp ce se deplasa pe o bicicletă, s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut de pe aceasta.
În urma testării biciclistului cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Biciclistul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cercetările sunt continuate de polițiști pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare reiterează faptul că, în conformitate cu prevederile OUG nr. 195/ 2002 privind circulația pe drumurile publice, conducerea bicicletei sub influența alcoolului este strict interzisă și se sancționează contravențional. Astfel de fapte compromit siguranța tuturor participanților la trafic și pot genera consecințe grave.
Siguranța cetățenilor, prioritatea polițiștilor sătmăreni
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat la data de 28 iulie a.c., activități de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică în județ, aplicând peste 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 6.000 de lei.
Totodată, polițiștii sătmăreni care au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru efectuarea unor activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier în județ, aplicând peste 160 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 50.000 de lei.
De asemenea, a fost luată măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce în cazul a 10 conducători de autoturisme.
Compartimentul de Relații Publice
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].