Comunicat de presă - Festivalul Cinemascop
O poveste de Nobel deschide, pe 1 august, Festivalul Cinemascop
Ediția a 8-a a Festivalului Cinemascop debutează, la Eforie Sud, cu o bijuterie cinematografică - un film polonez fermecător, care vorbește despre natura umană, despre mândrie, invidie sau tradiție, dar, mai ales, despre 'insuportabilă condiție a femeii', o ființă căreia soarta însăși, de-a lungul istoriei, pare să-i fi rezervat un rol secund. 'În numele pământului' (r. Hugh Welchman, Dorota Kobiela, 2023, 1h54', AP12), film propus la Premiile Oscar în 2024, este o producție a echipei care a semnat faimosul 'Loving Vincent', fantezia ca un vis, care a sedus lumea cu o reverență sensibilă adusă lui Vincent Van Gogh. Regizorii, DK Welchman și Hugh Welchman, folosesc aceeași tehnică impresionantă, pentru a aduce pe marele ecran, ca pe o simeză, o colecție de tablouri excepționale, o frescă sensibilă a vieții rurale poloneze.
'În numele pământului', un film oferit de Institutul Polonez, este realizat din aproximativ 40.000 de cadre pictate integral în ulei, o colaborare cu peste 100 de artiști vizuali. Povestea este, la rândul ei, o capodoperă. Filmul este o ecranizare a romanului 'Țăranii' (Chlopi), scris de Wladyslaw Reymont, a fost recompensată, în 1924, cu Premiul Nobel, pentru puterea ei epică. Istoria împletește tradițiile poloneze, obiceiurile pământului, detalii care reflectă, fin, identitatea națională, într-un scenariu comparabil cu iconicul 'Dogville', al lui Lars von Trier. Cel puțin prin modul sumbru și necruțător în care abordează violența sexuală. 'este un film tulburător de frumos despre urâțenia firii umane', scrie critica internațională.
Zece zile de poveste la Cinemascop
După 14 ani de uitare, grădina de vară din Eforie Sud s-a reactivat, în vara anului 2018, la inițiativa Centrului Ceh din București. Ca în fiecare an, porțile se deschid în perioada 1-10 august pentru Festivalul Cinemascop, un eveniment care s-a impus, ediție de ediție, ca un reper al iubitorilor de film la mijlocul verii. Șapte institute culturale vă invită la cea de-a 8-a ediție Cinemascop: zece zile dedicate culturii europene, cu filme premiate în competiții prestigioase, ateliere de creație și reciclare, mese comunitare inspirate din tradițiile țărilor partenere, dimineți cu sport pe plajă și seri cu muzică și dans. Intrarea este liberă la toate activitățile.
Prima zi de festival, vineri, 1 august | Ora 9-11, ne vedem pe plajă, pentru a cunoaște sporturi poloneze | Ora 20.00, la Cinemascop: cină comunitară, eveniment organizat de Institutul Polonez | La ora 21.00, va fi prezentat filmul 'În numele pământului', în regia Dorotei Kobiela Welchman și Hugh Welchman | Intrarea liberă
Festivalul Cinemascop aduce și cadouri și surprize, cum ar fi berea Azuga, popcornul și chipsurile Chio, care le sunt oferite gratuit vizitatorilor. Desigur, berea este rezervată celor majori, și doar în intervalul 20:00-21:00. Snack-urile le sunt oferite tuturor, la orice oră. Toate în limita stocului disponibil din fiecare zi.
Opt bijuterii cinematografice la Cinemascop
02.08 - Un film cu oameni care ascultă Europa Liberă, vânați de securitate, chiar cu câteva zile înainte de Revoluție. Descris, adesea, ca o tragicomedie, filmul românesc 'Anul nou care n-a fost' (r. Bogdan Muresanu, 2024, 2h18', AP12), programat în cea de-a doua seară de festival, a câștigat două premii importante la Festivalul de Film de la Veneția: cel mai bun film din secțiunea Orizzonti și premiul FIPRESCI pentru cel mai bun film din secțiunea Orizzonti și secțiunile paralele. Inspirat de 'Plugușorul patriotic' - o emisiune TV de ode dedicate, de Revelion, dictatorului Nicolae Ceaușescu, scenaristul și regizorul Bogdan Muresanu a scris o poveste tulburătoare și a fost recompensat pentru asta cu Premiul Bisato d'Oro 2024 - un premiu acordat de criticii independenți pentru cel mai bun scenariu.
03.08 - În arșița verii, vedem un film despre fericire ! 'Nebune de fericire' (r. Paolo Virzi, 2016, 1h58', AP12) strălucește pur și simplu, într-un fel în care doar cinematografia italiană o mai face', scrie critica. Povestea lui Paolo Virzi urmărește prietenia imprevizibilă și emoționantă dintre două femei tocmai evadate dintr-o clinică psihiatrică din Toscana. E o aventură în căutarea iubirii și a fericirii, de data asta într-un univers imprevizibil fără acoperiș: lumea de afară. Un film care accelerează, halucinant, prin aventuri citadine, mulți laureat la diverse festivaluri, cu trei premii David Di Donatello (cel mai bun film, cea mai bună regie, cea mai bună actriță în rol principal, pentru Valeria Bruni Tedeschi) și un Golden Globe pentru scenariu. Este o poveste 'cu infinite efervescențe și nuanțe, cu adâncimi și izbucniri temperamentale ce dau în clocot, cu bucuria explozivă ce valorifică orice ocazie de a reafirma că la vită e bella !', scrie critica. Filmul este oferit de Istituto Italiano di Cultura di Bucarest.
04.08 - Într-o lume afectată de un val de mutații, care îi transformă, treptat, pe unii oameni în animale, Francois face tot ce-i stă în putință pentru a-și salva soția, care a fost, la rândul ei, afectată de această ciudată maladie. Pe măsură ce regiunea se populează cu diverse creaturi de un nou tip, Francois îl angrenează pe Emile, fiul lui în vârstă de 16 ani, într-o misiune de căutare care le va schimba viețile pentru totdeauna. Filmul 'Regnul animal' (r. Thomas Cailley, 2023, 2h10', AP15), a fost premiat la Cannes, în 2023, cu trofeul Un Certain Regard. A primit, de asemenea, o suită de trofee la gală Cesar 2024, printre care premiile pentru cea mai bună muzică originală, cel mai bun sunet, cea mai bună imagine, Cele mai bune costume și Cele mai bune efecte vizuale. Este un film oferit de Institutul Francez.
05.08 - Cineastul maghiar Gabor Herendi a umplut sălile cinematografelor de artă pentru cel mai recent film al său, 'Femei pe fugă' (r. Gabor Herendi, 2024, 1h45', AP15). Este o comedie romantică despre priorități, într-o aventură a vieții în care fiecare pare să urmărească doar bunăstarea personală. 'Femei pe fugă' este, probabil, cel mai vizionat film maghiar din ultimii 25 de ani. Așa cum îl prezintă critica, filmul urmărește nuanțele alunecoase, mereu schimbătoare, ale relațiilor interumane. Intriga promite surprize: o mamă care, după moartea soțului ei, decide să-i îndeplinească ultima dorință și anume să alerge la maraton, în ștafeta, cu tot cu fiicele ei. Problema este că niciuna dintre ele nu este pregătită fizic și psihic pentru cursă. O dată ce a fost trecut pragul de start, oare cum ar putea să se termine ? Filmul este proiectat cu sprijinul Institutului Liszt.
06.08 - În 'Rosaline' (Karen Maine, 2022, 1h36', AP12), Kaitlyn Dever strălucește grandios, pusă în valoare de o comedie inspirată din 'Romeo și Julieta'. Shakespeare reinterpretat, cu un simț al umorului remarcabil, cu replici ușoare, spuse cu seriozitate, cu o chimie romantică spumoasă. În cazul acestui film, un rol principal imposibil de ratat este cel preluat de Kaitlyn Dever, care dă viață unei complotiste medievale, cu inima frântă și lăsată pe seen. Din legendarul ei balcon, tragedia copleșitoare a îndrăgostiților lui Shakespeare revine direct cu picioarele pe pământ. Verona medievală este la fel de pitorească, dar oamenii sunt mărunți și meschini. Curierii sunt incompetenți. Majoritatea bărbaților sunt niște nătărăi, inclusiv Romeo, un burlac bleg, îndrăgostit la început de Rosaline cea ageră, nepoata dușmanului de moarte al Montague-lor, Lord Capulet. Ce-ar putea să se întâmple rău mai departe ?
07.08 - 'Radio Praga' (r. Jirí Mádl, 2024, 2h11', AP12) nu a fost doar cel mai de succes film ceh de box office în 2024: povestea, care se concentrează pe evenimentele de la Radioul Cehoslovac în timpul invaziei sovietice, este și una dintre cele mai mari succese ale cinematografiei cehe moderne. Filmul, o poveste despre viața departamentului de știri de la radioul public, în perioada premergătoare invaziei Cehoslovaciei, e un succes uriaș, cu peste un milion de spectatori în Cehia și Slovacia, și propunerea Cehiei la Premiile Oscar pentru cel mai bun film străin. Dincolo de aparențele lui de thriller, filmul este și o meditație complexă, pornind de la ideea că unele misiuni delicate se sprijină pe umerii unor oameni - femei și bărbați anonimi - care, fiind umani, sunt și failibili. Un film oferit de Centrul Ceh.
10.08 - 'The Princess' (r. Ed Perkins, 2022, 1h49', AP12) spune povestea Prințesei Diana, o poveste captivantă și sfâșietoare. Ea nu a îmbătrânit, așa cum au îmbătrânit toți cei care au rămas în urma ei: jurnaliștii, premierii, paparazzii, fostul ei soț și cei doi fii... ambii fiind acum mai în vârstă decât era ea când a murit. Documentarul lui Ed Perkins despre viața publică, palpitantă până la dramatism, a prințesei Diana este spusă exclusiv prin imagini și secvențe video de arhivă, o tehnică poate inspirată de cineastul Asif Kapadia, care a folosit această abordare în special pentru filmul său despre pilotul de Formula 1 Ayrton Senna, ucis într-un accident în 1994. Ceea ce este dureros cu această tehnică este că ne arată totul - sau aproape totul - despre suferința sfâșietoare care s-a petrecut în culise, departe de reflectoare și de camerele de luat vederi. Știm, de exemplu, că prințesa a fost păcălită să acorde interviul revistei Panorama, în care a dezvăluit că în căsnicia ei erau trei persoane și că, în ceea ce o privește, voia să fie 'o regină în inimile oamenilor'. Un film oferit de British Council.
O sărbătoare a culturilor europene
După șapte ediții spectaculoase, Festivalul Cinemascop s-a impus ca o sărbătoare a filmului și a artei, o celebrare a culturii europene contemporane la mijloc de vară. Pentru că este mai mult decât un festival de film, ediția de anul acesta include activități fel de fel, care vor avea loc în grădina de vară, în fiecare zi, de la ora 18:00.
La grădina de vară sunt programate, zilnic, ateliere de creație pentru copii (1-3 și 8-10 august) sau ateliere de reciclare creativă (4-7 august). La primele, copiii vor învăța tot felul de lucruri interesante despre tehnici artistice și își vor folosi creativitatea în moduri năstrușnice. Aceste ateliere sunt organizate cu sprijinul Institutului Cultural Român și al brandului ceh Koh-I-Noor, care pune la dispoziția celor mai mici dintre fanii Cinemascop toate materialele necesare unei aventuri de pomină. Atelierele de reciclare creativă le sunt deschise curioșilor de toate vârstele, care vor experimenta și ei nenumărate tehnici interesante, de la crearea de terarii din cauciucuri, la metode de upcycling sau lucrul cu porțelanul rece.
Să nu uităm de mesele comunitare, care ne aduc mai aproape unii de alții și care rămân cel mai direct drum spre sufletul culturilor europene. Festivalul Cinemascop este o aventură prin gastromonia popoarelor, evocându-le identitatea în arome, texturi și culori. Cinele au loc de la ora 20:00, în zilele de 1 august ((chlodnik polonez), 4 august (brânzeturi franțuzești), 8 august (bunătăți tătărești) și 9 august (clătite și alte surprize de la micii voluntari ai festivalului).
De asemenea, în primele 3 zile de festival, ne înviorăm devreme, între orele 09:00-11:00, pe plaja din fața barului Moon Beach. Acolo vă așteptam cu activități sportive, numai bune de făcut noi prieteni și de ars câteva calorii.
Dorim să avem alături întreaga comunitate din Eforie Sud. Și, fiind în Dobrogea, comunitățile etnice locale primesc un loc special sub reflectoare. Pe 8 august, după ora 18:30, veți face cunoștință cu cultura tătară, prin preparate tradiționale, mini expoziții de bijuterii și artă, o demonstrație despre sporturile tradiționale, dansuri și un concert - toate reunite într-un program pregătit de Uniunea Democrată Tătară.
Poate cea mai așteptata seară este cea a petrecerii silent disco, de pe 9 august, de la ora 21:00. Trei canale audio vor transmite, în căști, muzică pentru toate gusturile, mai retro, mai contemporană, electronică, pop, alternativă - veți afla mai multe doar venind la petrecere, cu chef de dans. Accesul se face pe baza unui act de identitate.
Sunteți așteptați și bineveniți la o nouă ediție plină a festivalului Cinemascop, între 1-10 august, în grădina de vară din Eforie Sud (și pe plajă !). Nu uitați că participarea este gratuită ! Pentru a fi la curent cu programul și cu alte detalii despre fiecare activitate, puteți urmări festivalul Cinemascop pe Facebook și de Instagram.
Festivalul Cinemascop
Organizat de: Forumul Artelor Vizuale
Co-organizat de: Centrul Ceh București, RADEF RomâniaFilm, EUNIC România, Nova
Susținut de:
Generali România, Kaufland România, Å koda România, Primăria Eforie
Sponsori:
Azuga, Vitamin Aqua, Diesel Mecanică, Chio, Princeps Studio, Grupul Iulius, Koh-I-Noor
Parteneri instituționali:
Istituto Italiano di Cultura di Bucarest, Institutul Francez, Institutul Polonez, Institutul Cultural Român, British Council, Institutul Liszt, ETAJ on Wheels, Cărturești, UNATC, Asociația Coolturală Nouă Ne Pasă
Parteneri media:
Agerpres, Revista Matca, Propargarta, IQADS, curatorial.ro, SMARK, Revista Zeppelin, Radio România Cultural, Modernism.ro, Zile și Nopți, Daily Magazine, Ziarul Metropolis, MovieNews, Radio România Internațional, Radio Constanța, Radio Vacanța, Munteanu, Observator Constanța, CT News, Go Next, Delta TV, Arte Vezi, CineGhid, CineFan, Empower Artists Mag, CineMap, HAPP, Igloo, Revista Atelierul, The Woman, Revista Tomis, The Institute, Filme-Cărți, Agenția de Carte, Revista Subversiv, Cinepub, Revista UNATC, Cuget Liber, Ziua Constanța, Info Sud-Est, Cultura Constanța, Concept, Răsfoiala, Surse și Resurse
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].