logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Serviciul de Telecomunicații Speciale

Fenomene meteo periculoase: Mii de apeluri de urgență la 112 în primul weekend cu temperaturi de peste 40 de grade și coduri de vreme severă

În perioada de valabilitate a primului cod roșu extins de caniculă și a altor fenomene meteo extreme pentru mai mult de jumătate din țară, în intervalul 26.07.2025, ora 10:00 - 28.07.2025, ora 10:00, operatorii STS ai Serviciului de urgență 112 au preluat și procesat 57.700 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

În această perioadă, la nivel național, cea mai mare parte a apelurilor la 112 au vizat urgențe medicale de competența echipajelor de Ambulanță și ISU-SMURD. Din totalul de 38.606 apeluri care au constituit urgențe, 43,95% au fost situații medicale.

Cele mai multe apeluri la 112 s-au înregistrat duminică, 27.07.2025, când la nivel național 5.575 de apelanți au sesizat probleme clasificate de către operatorii 112 în categorii precum: probleme respiratorii severe, persoane conștiente căzute în locuri publice sau cu probleme medicale manifestate în zone publice, accidente determinate de factori de mediu - caniculă, hipertermie, temperaturi extreme, respectiv urgențe medicale diverse, ceea ce reprezintă 5 apeluri în fiecare minut.

Încărcarea cea mai mare a activității Serviciului de urgență 112 din acest sfârșit de săptămână s-a resimțit în București-Ilfov - 9.170 de apeluri, Constanța - 3.084 de apeluri și Prahova - 2.381 de apeluri, vizate de temperaturi extreme, indice de disconfort ridicat.

În contextul fenomenelor meteo extreme, centrele județene de preluare a apelurilor de urgență 112 din Neamț și Suceava au înregistrat o creștere a solicitărilor din partea cetățenilor. Astfel, operatorii 112 ai STS au preluat și procesat, în doar 24 de ore, aproape 1.000 de apeluri în județul Suceava și peste 600 în județul Neamț, fiind alertate în cel mai scurt timp dispeceratele județene ISU-SMURD.

Serviciul de Telecomunicații Speciale adaptează permanent, în funcție de situație, măsurile tehnice și operaționale, pentru a asigura transferul cu rapiditate a fiecărui caz către agențiile responsabile - Ambulanță, ISU-SMURD, Poliție, Jandarmerie și Salvamont.

Biroul de Presă al STS

Afisari: 96

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].