Comunicat de presă - Senator Ninel Peia (S.O.S. România)
SCRISOARE DESCHISÃ
Către: Dl. Ilie-Gavril BOLOJAN
Prim-Ministru
De la: Dl. Ninel Peia
Senator al României
Chestor al Senatului
Tema: Politica externă a României. Relația cu Statele Unite ale Americii
Stimate Domnule Prim-Ministru,
Vă scriu astăzi, nu doar în calitate de senator al României, ci și ca un cetățean profund îngrijorat de direcția în care se îndreaptă politica externă a țării noastre, în special în relația cu cel mai important partener strategic, Statele Unite ale Americii.=
Observăm cu toții, cu o oarecare consternare, cum România, o națiune mândră cu o istorie diplomatică complexă, pare să fi intrat într-un fel de autoizolare strategică.
Într-o lume în care pragmatismul dictează alianțele și influența, pare că ne-am abonat, cel puțin la nivel înalt, la un serviciu de diplomație pe pilot automat, unde vocea proprie este mai degrabă un ecou, iar curajul de a deranja, o fobie.
Cel mai recent episod, și cel mai grăitor, este cel legat de relația cu administrația americană.
Știți, Domnule Prim-Ministru, că, pentru o țară precum România, parteneriatul cu Statele Unite nu este un moft, ci o ancoră de stabilitate, securitate și prosperitate?
A nu avea un contact direct și benefic cu Washingtonul pentru o perioadă prelungită, a sta cu mâinile în sân în așteptarea unor semnale vagi, ar echivala cu o autovătămare strategică de proporții.
Implicațiile economice, de securitate și chiar de imagine ar fi pur și simplu catastrofale!
Și, dacă îmi permiteți o observație, parcă vedem lumina reflectoarelor de la Washington licărind tot mai slab, iar asta nu pare să fie rezultatul unei conjuncții astrale nefavorabile, ci, dimpotrivă, al unor decizii și atitudini, să le spunem, inexplicabile.
Mă refer, desigur, la Excelența Sa, doamna ministru al afacerilor externe, Oana Țoiu!
În timp ce marile capitale ale lumii își trimit cei mai experimentați diplomați și parlamentari pentru a construi punți și a aplana tensiuni, noi am fost onorați cu prestații care, sincer, au mai degrabă potențialul de a construi ziduri și de a arunca cu vorbe în direcții neașteptate.
Când un oficial român de rang înalt a distribuit public analize geopolitice care sugerează că liderii celei mai puternice națiuni aliate, Trump și Vance fac bullying, sau, mai grav, că ar exista scenarii de otrăvire de tip hollywoodian care nu au nicio bază publică credibilă, atunci, Domnule Prim-Ministru, nu mai vorbim despre diplomație.
Vorbim despre un spectacol.
Un spectacol care riscă să coste România extrem de mult.
Este, dacă îmi permiteți, o rețetă infailibilă pentru izolarea diplomatică.
Dacă vom continua pe această cale, cu astfel de intervenții care mai degrabă stârnesc uimire decât respect, atunci nu ar trebui să ne mirăm că vom ajunge să contăm doar la capitolul și alții în rapoartele strategice internaționale.
Personalitatea președintelui Trump și a vicepreședintelui Vance este cunoscută, directă și puțin tolerantă la ambiguități sau afronturi percepute.
O asemenea atitudine, venită din partea unui ministru de externe, este, pur și simplu, nepermisă.
În consecință, consider că singura soluție diplomatică viabilă pentru a debloca relația cu administrația americană și a reda României relevanța internațională este o schimbare rapidă și decisivă la vârful Ministerului Afacerilor Externe.
Continuitatea în această direcție nu ar face decât să adâncească izolarea și să ne priveze de sprijinul și oportunitățile pe care le oferă parteneriatul strategic cu SUA.
Pe lângă această măsură urgentă, aș dori să aduc în atenția dumneavoastră și un aspect adesea subestimat, dar de o importanță capitală, diplomația parlamentară și puterea relațiilor personale.
Experiența mea recentă, cu participarea la CPAC în februarie și la evenimentul de la Mar-a-Lago în aprilie, a demonstrat elocvent acest lucru.
Am avut ocazia să mă întâlnesc cu zeci de senatori și congresmeni americani, cu domnul Ryan McGowan, Chief Executive Officer, și domnul Fred McGrath, President, ambii de la The Institute for Legislative Analysis.
Aceste relații se clădesc în timp, pe baza unor recomandări și a unor prietenii comune, și permit un dialog direct, fără linii și garduri diplomatice.
Un senator român poate discuta deschis cu un senator american, japonez, german, italian, etc., construind punți acolo unde diplomația tradițională, rigidă și adesea prea formală, își atinge limitele.
Din păcate, România nu folosește deloc această formă de diplomație, ba chiar, uneori, este descurajată de o anumită presă progresistă plătită din fonduri UE și guvernamentale cu o marotă veche - senatorii se plimbă la clasa I, merg în vacantă.
Este imperativ să recunoaștem și să valorificăm acest capital uman și relațional, care poate debloca și consolida relațiile internaționale ale României.
Sunt convins că, sub conducerea dumneavoastră, guvernul va acționa cu înțelepciune și responsabilitate pentru a proteja interesele fundamentale ale României.
Cu stimă,
Ninel Peia
Senator al României
Chestor al Senatului
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].