logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Partidul SENS

Partidul SENS anunță faptul că Ana Ciceală este oficial candidata partidului pentru funcția de Primar General al Municipiului București.

Alături de Ana Ciceală, la conferința de presă care a prefațat lansarea candidaturii au participat și președintele SENS Andrei Macsut, prim-vicepreședinta SENS Florina Presadă, vicepreședintele SENS Petruț Dociu, președintele Uniunii Pentru Reforma Statului (URS.PDF) Tudor Benga și activista civică Alina Dumitriu, președinta Asociației SENS Pozitiv.

'Îmi doresc un București al oamenilor, al comunităților, al curajului, un oraș care să fie construit pe termen lung, pentru generațiile viitoare. Voi fi un primar care stă în stradă, care ascultă cu adevărat oamenii și care ține cont de vocea lor. Politicienii trebuie să îi asculte pe cetățeni, nu invers.' - Ana Ciceală - candidata SENS la Primăria Capitalei

'Mă bucur că Ana și-a asumat această candidatură. Este printre cei mai muncitori, onești și pricepuți oameni pe care-i cunosc. Ce ne așteaptă nu e un drum ușor. Avem în față o campanie lungă. Vrem să schimbăm orașul, să nu mai trăim în logica de 'alți bani, alte contracte'. Deciziile nu se iau pentru locuitori, ci pentru interese, cum or fi ele, dar în niciun caz pentru cetățeni. Și acest lucru ne dorim să îl schimbăm.' - Andrei Macsut - președinte SENS

Ana vine cu două calități care au lipsit până acum - de a iubi orașul și de a fi un om integru. E omul de care acest oraș are nevoie. Deși e un oraș bogat, e unul inechitabil. E nevoie de locuințe sociale. E nevoie de un oraș respirabil. Mă bucur că SENS o propune pe Ana pentru că Ana e un om integru, preocupat de binele bucureștenilor și mereu atent la cheltuirea banilor publici. Solicităm pe această cale că Bucureștiul are nevoie de un primar ales în funcție care să poată demara proiectele necesare acestui oraș. - Florina Presadă - prim-vicepreședintă SENS

SENS este un partid politic verde progresist, dedicat promovării echității, justiției sociale și protecției mediului.

Afisari: 231

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.