Comunicat de presă - Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
A fost finalizată prima creșă din municipiul București, cu finanțare din Programul guvernamental de construire de creșe 'Sfânta Ana'
Ministrul Cseke Attila a inaugurat, astăzi, în sectorul 2, prima creșă din municipiul București, realizată prin programul de construire de creșe, coordonat de Ministerul Dezvoltării.
Creșa are o capacitate de 110 locuri pentru copii, valoarea investiției fiind de 19 milioane de lei.
'Investiția se înscrie în seria proiectelor care contribuie la dezvoltarea infrastructurii educaționale din Capitală și din întreaga țară, prin care sprijinim familiile tinere prin crearea de noi locuri în creșe moderne', a precizat ministrul Cseke Attila.
Aceasta este cea de-a 29-a creșă realizată, până în prezent, de Ministerul Dezvoltării, prin care au fost create peste 1.800 de noi locuri în creșe pentru cei mici, în toată România.
Serviciul Comunicare
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.