Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu
În perioada 14.07 -19.07.2025, Inspectoratul Teritorial de Muncă Sibiu a desfășurat, la nivelul județului Sibiu, Campania Națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate, precum și pentru verificarea respectării legislației în domeniul securității și sănătății în muncă, în rândul angajatorilor care își desfășoară activitatea în următoarele domenii:construcții clădiri (cod CAEN 41),lucrări de geniu civil ( cod CAEN 42) și lucrări speciale de construcții(cod CAEN 43).
Obiectivele Campaniei:
- Identificarea și verificarea agenților economici care activează în domeniile: 'construcții clădiri' cod CAEN 41,' lucrări de geniu civil' cod CAEN 42, 'lucrări speciale de construcții' cod CAEN 43;
- Eliminarea neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților și aplicarea sancțiunilor contravenționale corespunzătoare;
- Creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniile relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă.
Rezultatele campaniei în județul Sibiu:
- 20 controale;
- 10 sancțiuni contravenționale totalizând 227.500 lei;
- 52 măsuri de remediere;
Campania a urmărit cu precădere verificarea respectării de către agenții economici din grupul țintă a tuturor condițiilor de muncă ale lucrătorilor precum și verificarea modului în care au fost îndeplinite măsurile dispuse cu ocazia controalelor anterioare, acolo unde a fost cazul.
' I.T.M. Sibiu va continua acțiunile de control pentru identificarea cazurilor de muncă nedeclarată precum și acțiunile de prevenție, pentru a asigura un mediu de lucru sigur și sănătos pentru toți angajații. Pentru a asigura protecția muncii și respectarea drepturilor tuturor lucrătorilor, inspectorii de muncă nu vor tolera nici o abatere de la prevederile legale.' - Wolf Alexander George, inspector șef I.T.M. Sibiu
Compartiment Comunicare
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.