Declarație de presă - Deputat Mirela Furtună (PSD)
PSD asigură continuitatea dezvoltării în comunitățile locale: Programul 'Anghel Saligny' merge mai departe!
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a confirmat astăzi că investițiile din cadrul Programului Național de Dezvoltare 'Anghel Saligny' vor continua. Proiectele vor fi analizate punctual, iar cele cu impact major pentru comunități vor fi tratate cu prioritate.
Fiecare leu investit în modernizarea drumurilor, rețelele de canalizare sau extinderea alimentării cu gaze înseamnă un pas concret pentru ca românii din orașele mici și din mediul rural să beneficieze de condiții demne de o țară europeană.
Este o reușită politică pentru PSD, dar mai presus de orice, este o reușită pentru oamenii care trăiesc în aceste zone. Pentru că PSD a demonstrat, și o va face în continuare, că este partidul care pune dezvoltarea echitabilă în centrul guvernării.
Cele peste 4.300 de proiecte finanțate prin programul 'Anghel Saligny' contribuie direct la creșterea calității vieții românilor, de la cele mai izolate sate până la marile orașe.
PSD susține o Românie care se dezvoltă în fiecare colț al ei - cu drumuri moderne, servicii de utilitate publică și condiții de trai decente pentru toți cetățenii.
Mirela Furtună
Deputat PSD
23 iulie 2025
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].