Comunicat de presă - Asociația Profesională a Medicilor din Ambulator
Reforma reală începe cu recunoașterea muncii medicilor și finanțarea echitabilă a ambulatoriului
București, 22 iulie 2025
Asociația Profesională a Medicilor din Ambulator (APMA) își exprimă susținerea față de direcția de reformă asumată public de Ministerul Sănătății, sub coordonarea domnului Prim-Ministru Ilie Bolojan și a domnului Ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete. Măsurile anunțate astăzi indică o voință politică fermă de a reechilibra sistemul de sănătate, având ca piloni centrali eficiența, responsabilitatea managerială și respectul față de pacienți și profesioniști.
APMA salută în mod deosebit decizia de majorare a valorii punctului per serviciu medical în ambulatoriul de specialitate, de la 5 lei la 6,5 lei, începând cu 1 august 2025. Angajamentul public ca această valoare să atingă 8 lei în perioada următoare reprezintă un gest concret de recunoaștere a subfinanțării cronice a ambulatoriului și un pas esențial spre asigurarea sustenabilității și motivării profesionale în rândul medicilor.
Această primă etapă este fundamentală, dar nu suficientă. APMA subliniază, de asemenea, necesitatea unei comunicări constante, a transparenței și a unei negocieri autentice între Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) pe de o parte și furnizorii de servicii medicale din ambulatoriul de specialitate și Colegiul Medicilor din România pe de altă parte, în conformitate cu prevderile Legii 95/2006.
Restabilirea piramidei serviciilor medicale, cu o baza solida reprezentată de prespital, pentru a optimiza costurile și circuitul logic al pacientului, precum și respectul societății față de profesia medicală și remunerarea corectă a serviciilor medicale, în concordanță cu pregătirea medicilor, sunt obiective esențiale.
APMA consideră că implementarea acestor măsuri trebuie susținută printr-un dialog continuu și o colaborare instituțională eficientă, în conformitate cu principiile de bună guvernanță impuse de apartenență la UE si OECD (la care România dorește să adere), evitând polarizările și blocajele frecvente. Respectul reciproc între parteneri, aplicarea corectă și nediscriminatorie a legilor sunt jaloanele esențiale pe care ne așteptăm să le găsim în relația cu autoritățile. Din partea noastră ne angajăm să contribuim activ la aplicarea responsabilă a acestor decizii și să monitorizăm impactul real asupra medicilor și pacienților.
APMA - Pentru un act medical respectat, predictibil și corect finanțat
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.