Comunicat de presă - Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița
Jandarmii dâmbovițeni vor fi prezenți la activitățile cultural-artistice de la sfârșit de săptămână
Jandarmii dâmbovițeni vor fi la datorie la sfârșit de săptămână, astfel încât cetățenii, care vor participa la evenimentele publice, să petreacă în condiții de siguranță.
Jandarmii vor fi prezenți în patru localități unde vor avea loc manifestări cultural-artistice și tradiționale, astfel:
- sâmbătă, 19 iulie a.c., în centrul orașului Găești, cu ocazia sărbătoririi zilei localității;
- duminică, 20 iulie a.c., la manifestările cultural-artistice și tradiționale prilejuite de ziua comunelor Bezdead și Pietrari;
- în zilele de 19 și 20 iulie a.c., la activitățile dedicate 'Zilelor Comunei Lungulețu'.
Misiunea jandarmilor este de a asigura protecția tuturor participanților, pentru desfășurarea manifestărilor publice în condiții de siguranță, precum și prevenirea faptelor antisociale.
Pe această cale, adresăm cetățenilor care vor fi prezenți la aceste evenimente următoarele recomandări preventive:
* să respecte măsurile stabilite de organizatori și ale structurilor de ordine publică;
* să evite implicarea în conflicte de orice natură și să adopte o atitudine preventivă, pentru siguranța proprie și a celor din jur;
* să acorde atenție copiilor pentru a evita riscul de a se rătăci în mulțime;
* să semnaleze orice situație de pericol ori faptă antisocială la structurile de ordine și siguranță publică aflate în misiune.
Informare, Relații Publice și cu Publicul
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.