Comunicat de presă - MMAP
Ședință extraordinară a Comitetului ministerial pentru situații de urgență al MMAP, ca urmare a avertizărilor emise de ANM și INHGA
Secretarul de stat Cristian-Valer Beșeni a condus astăzi ședința Comitetului ministerial pentru situații de urgență (CMSU), constituit la nivelul MMAP. Ședința extraordinară a CMSU a fost organizată ca urmare a avertizărilor meteorologice de Cod Galben și Cod Portocaliu transmise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), dar și a avertizărilor hidrologice Cod Galben și Cod Portocaliu, realizate de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA).
'Monitorizăm cu deosebită atenție zonele vizate de aceste avertizări hidrometeorologice de cod galben și cod portocaliu, în special bazinele hidrografice unde s-au mai înregistrat precipitații în această săptămână și necesită vigilență sporită. În funcție de evoluția fenomenelor, suntem pregătiți să intervenim oriunde apar situații critice și să luăm toate măsurile necesare pentru a reduce impactul acestor fenomene asupra populației', a precizat secretarul de stat Cristian-Valer Beșeni.
Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi mai multe avertizări de cod galben și cod portocaliu. Prima avertizare meteorologică Cod Galben este valabilă în intervalul 17 iulie 2025, ora 12:00 - 18 iulie 2025, ora 03:00 și vizează instabilitate atmosferică. În Transilvania, Moldova, Muntenia, Dobrogea, în cea mai mare parte a Olteniei și local în Maramureș vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (rafale de 50...70 km/h) și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20...30 l/mp și izolat de peste 40...50 l/mp.
Cea de-a doua avertizare meteorologică Cod Portocaliu este valabilă în intervalul: 17 iulie 2025, ora 15:00 - 18 iulie 2025, ora 03:00 și vizează instabilitate atmosferică accentuată. În nordul și estul Munteniei, sudul Moldovei, sud-estul Transilvaniei și în Dobrogea continentală vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii puternice (viteze ale vântului de 70...90 km/h) și grindină de medii și mari dimensiuni (2-5 cm). În intervale scurte de timp (1-3 ore) cantitățile de apă vor fi de 30...40 l/mp și pe arii restrânse de peste 60 l/mp.
O altă avertizare meteorologică Cod Portocaliu este valabilă în intervalul: 17 iulie 2025, ora 18:00 - 18 iulie 2025, ora 03:00 și vizează averse importante cantitativ.
În județele Suceava, Botoșani și Neamț vor fi averse importante cantitativ și se vor acumula 30...40 l/mp și izolat peste 60 l/mp.
Totodată, Administrația Națională de Meteorologie a emis o altă avertizare meteorologică de cod galben valabilă în intervalul 18 iulie 2025, ora 03:00 - 18 iulie 2025, ora 18:00 care vizează instabilitate atmosferică. În nord-estul Transilvaniei și local în Maramureș și în nordul Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale de 50...60 km/h) și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 15...20 l/mp și izolat de peste 30 l/mp. O altă avertizare cod portocaliu este valabilă pentru același interval și vizează averse importante cantitativ în județele Suceava și Botoșani.
Totodată, Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o avertizare hidrologică ce vizează scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite și niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menționate, cu posibile depășiri ale Cotelor de Apărare. Bazinele hidrografice afectate sunt: Tisa - intrarea în țară, Vișeu, Iza, Tur, Someș, Mureș, Jiu, Olt, Argeș, Ialomița, Călmățui, Siret, Prut și râurile din Dobrogea. Atenționarea hidrologică este valabilă în intervalul 17.07.2025 ora 12:00 - 18.07.2025 ora 24:00.
Codul galben este valabil pe râurile din bazinele hidrografice: Tisa - pe sectorul aferent S.H. Valea Vișeului (intrarea în țară), Vișeu - bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior, Iza - bazin superior și afluenți bazin mijlociu și inferior, Lăpuș (județul Maramureș), Tur (județul Satu Mare), Someșul Mare - (județul Bistrița Năsăud), Someșul Mic (județele: Bihor și Cluj), Someș (județele: Cluj, Sălaj, Maramureș și Satu Mare), Mureș (județele: Harghita, Mureș, și Bistrița Năsăud), Arieș (județele: Alba și Cluj), Târnava Mare -(județele: Harghita, Brașov, Mureș, Sibiu și Alba), Jiu (județele: Hunedoara și Gorj), Gilort -(județul Gorj), Olt (județele: Harghita, Covasna, Brașov, Sibiu, Argeș și Vâlcea), Olteț (județele: Gorj și Vâlcea), Argeș - bazin superior, Dâmbovița (județele: Argeș și Dâmbovița), Ialomița (județele: Dâmbovița, Prahova, Ilfov și Ialomița), Călmățui (județele: Buzău și Brăila), Buzău (județele: Brașov, Covasna, Prahova și Buzău), Suceava (județul Suceava), Moldova (județele: Suceava și Neamț), Bistrița (județele: Suceava, Harghita și Neamț), Trotuș (județele: Harghita, Neamț, Bacău, Covasna și Vrancea), Putna -(județul Vrancea), Râmnicu Sărat (județele: Buzău și Vrancea), Siret (județele: Vrancea și Galați), Bârlad (județele: Neamț, Vaslui, Iași, Bacău, Vrancea și Galați), Prut (județele: Botoșani și Iași), Jijia (județele: Botoșani și Iași), Prut - (județele: Vaslui și Galați) și râurile din Dobrogea (județele: Constanța și Tulcea).
Codul portocaliu este valabil în intervalul 17.07.2025 ora 18:00 - 18.07.2025 ora 12:00, pe râurile din bazinele hidrografice: Râul Negru (județele: Harghita, Covasna și Brașov), Ialomița (județele: Dâmbovița, Prahova și Ilfov), Prahova (județul Prahova), Suceava (județul Suceava), Moldova (județele: Suceava și Neamț), Putna (județul Vrancea), Siret (județul Galați), Jijia (județele: Botoșani și Iași), Prut (județele: Vaslui și Galați) și râurile din Dobrogea (județele: Constanța și Tulcea).
Avertizarea hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundații locale, care se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare pe unele râuri mici din județele: Prahova, Suceava și Botoșani.
În funcție de evoluția fenomenelor hidrometeorologice, vom reveni cu actualizarea prognozei.
Direcția Comunicare și Digitalizare
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.