Comunicat de presă - Federația Națională a Sindicatelor din Administrație
'AUSTERITATEA - PRETEXTUL PERFECT PENTRU EPURARE POLITICÃ'
Pentru EI suntem doar niște cifre, o sumă care trebuie eliminată sau diminuată cu scopul de a mai conecta, în plus, entități sau protejați politic, la resursele bugetare. Nu e vorba despre reforma reală și transparență decizională, ci despre o epurare politică masivă, organizată și mascată de către aparența austerității.
Guvernul României, prin reprezentanții săi numiți pe întalte funcții, atacă în mod direct salariații din administrația publică, sub pretextul reducerii cheltuielilor bugetare. Realitatea este reprezentată însă de scopul ascuns al acestor măsuri, și anume dorința de eliminare a salariaților incomozi, care au îndrăznit să protesteze, să semnaleze abuzuri sau nedreptăți. Solicitarea transmisă recent de Șeful Cancelariei Prim-ministrului, privind 'listele cu persoane ce trebuie disponibilizate', nu este o măsură economică, ci o execuție administrativă cu motivație politică.
Pentru noi este evident, având în vedere că după câteva zile de la numire, fără timpul necesar pentru o analiză corectă, că Șeful Cancelariei are misiunea de a 'deschide' calea angajărilor ulterioare a clientelei politice. Aceleași metode au fost aplicate și de către guvernul precedent, cel care a deschis calea 'reorganizărilor' instutuțiilor, înființând entități sau posturi de conducere noi, în timp ce mima responsabilitatea bugetară. Guvernul actual, mânat de aceleași interese și adoptând aceleași tactici, continuă aceste politici și le dezvoltă, de exemplu, folosind experiența dobândită în instituțiile pe care reprezentanții săi le-au condus în alte zone ale țării, și anume, reduce aparatul administrativ pentru a externaliza serviciile către entități private, apropiate mediului politic. Vedem ce se întâmplă, în prezent, la Ministerul Energiei, care după ce a redus aparatul propriu a ales să lucreze cu 'o firmă'. Nicimăcar nu s-au chinuit să mimeze o cerere de ofertă pentru servicii, o licitație, au ales pur și simplu 'o firmă'. Nu e treaba cetățenilor care e acesta.
Așa-zisa responsabilitate bugetară a Guvernului înseamnă, printre altele, și demonizarea publică a sectorului de activitate 'Administrație', o componentă a sistemului bugetar care este deja subdimensionată și funcționează în condiții precare, cu un volum de muncă disproporționat și responsabilități în creștere.
Nu asistăm la o reformă, ci la un proces organizat de destructurare a administrației publice, care va afecta direct calitatea serviciilor oferite cetățenilor.
Bogdan ȘCHIOP - Președinte al FNSA
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.