Comunicat de presă - Poliția Română
DOSAR PENAL PENTRU VÃTÃMARE CORPORALÃ DIN CULPÃ, DUPÃ CE UN TÂNÃR S-A ELECTROCUTAT PE UN TREN
La data de 15 iulie 2025, ora 00.30, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Basarab - Secția Regională de Poliție Transporturi București au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că în zona sectorului 1, strada Berca magistrala 800, km feroviar 8+300 ruta București - Constanța, un tânăr s-ar fi urcat pe un tren de marfă staționat și s-ar fi electrocutat.
Din primele cercetări a reieșit faptul că victima, împreună cu o prietenă, s-ar fi deplasat pe strada Berca, Sector 1, municipiul București, moment în care ar fi observat pe firul 2 de circulație, între stațiile Pantelimon și Băneasa, la km feroviar 8+300, un tren de marfă de tip cisternă staționat în semnal.
Din verificările preliminare, s-a constatat faptul că victima s-ar fi urcat voluntar pe trenul de marfă staționat pentru a încerca să experimenteze în realitate o activitate de alergat pe trenuri dintr-un joc video.
Victima a fost găsită conștientă, dar cu arsuri pe întreaga suprafață a corpului.
La fața locului s-a deplasat un echipaj SMURD, tânărul fiind transportat la o unitate medicală pentru îngrijiri de specialitate.
Având în vedere cele sesizate, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
*
Reamintim că, la nivel național, a fost desfășurată Campania 'Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți' care a avut drept scop informarea și conștientizarea populației cu privire la riscurile determinate de nerespectarea unor reguli și norme de conduită în incinta stațiilor CF, triaje și zonele adiacente.
Conceptul campaniei a constat în realizarea și distribuirea în mediul online a unor materiale video sugestive, care au prezentat într-un mod simbolic efectele electrocutării la rețeaua de înaltă tensiune.
Recomandări preventive:
- urcatul pe vagoanele de trenuri (pentru selfie-uri sau filmări) este extrem de periculos!
- nu face selfie-uri sau filmări în locuri riscante!
- escaladarea trenurilor nu este o distracție, ci un risc mortal! Nu te lăsa influențat de trenduri periculoase de pe rețelele sociale!
- respectă regulile de siguranță în stațiile CFR și zonele adiacente!
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.