logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Declarație de presă - Deputat Alexandrin Moiseev (afiliat Grupului parlamentar al PSD)

Condamn ferm atacul rusesc asupra orașului Cernăuți

Deputatul de Botoșani Alexandrin Moiseev condamnă ferm atacul recent asupra orașului Cernăuți și transmite solidaritate cu comunitatea românească din Bucovina de Nord, grav afectată de agresiunea rusească.

'Este pentru prima dată când atacurile rusești fac victime în orașul Cernăuți, un oraș apropiat nouă, nu doar istoric, ci și geografic și sufletește. Comunitatea românească din Bucovina de Nord se află acum sub o presiune fără precedent, iar noi avem datoria morală să fim alături de acești oameni în momente atât de grele', afirmă deputatul Moiseev.

Deputatul Alexandrin Moiseev subliniază că acest atac, soldat cu victime civile și numeroși răniți, reprezintă o escaladare inacceptabilă a agresiunii militare și cere autorităților române să monitorizeze atent situația, având în vedere proximitatea teritoriului românesc.

'Am urmărit atent evoluțiile din regiune și cer Ministerului Afacerilor Externe să informeze permanent Parlamentul și cetățenii cu privire la măsurile concrete de sprijin și protecție acordate comunității românești din Cernăuți și întregii populații afectate de aceste acte de agresiune. România trebuie să fie activă și implicată în gestionarea acestei crize umanitare și să ofere solidaritate deplină fraților noștri din Bucovina', a declarat parlamentarul.

Deputatul de Botoșani afirmă faptul că: 'Rămânem vigilenți și solidari. Nu putem rămâne indiferenți la drama prin care trec acești oameni atât de apropiați nouă, iar în calitate de parlamentar ales în județul Botoșani subliniez pericolul dat și de proximitatea acestui atac de granițele României', a conchis Alexandrin Moiseev.

Afisari: 92

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.