Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4
*Condamnare în primă instanță a unui inculpat, judecat în stare de arest preventiv*
Compartimentul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București aduce la cunoștință opiniei publice următoarele:
Prin rechizitoriul emis la 9 ianuarie 2025 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare arest preventiv, a inculpatului K.J., cetățean român, în vârstă de 40 ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de viol săvârșit asupra unui minor, prev. de art. 2181 alin. 2, alin. 4 lit. a), b) Cod penal, și de viol în formă continuată (număr nedeterminat de acte materiale), prev. de art. 218 alin. 1, alin. 3 lit. a)-c), alin. 31 teza I Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal și art. 5 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal.
În rechizitoriul întocmit s-a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:
- în perioada finalul anului 2022 - toamna anului 2023, în contextul conviețuirii cu persoana vătămată minoră U.A.F., în vârstă de 12-13 ani, în locuința sa din mun. București, sector 4, în calitate de membru de familie și profitând de poziția de autoritate și de încredere, precum și de imposibilitatea victimei de a-și exprima un consimțământ valabil, inculpatul K.L. a întreținut un act sexual oral cu minorului U.T.A., care se afla în stare de somn profund, și l-a atins acesta de mai multe ori în zona genitală;
- la data de 20.07.2024, în contextul conviețuirii cu persoana vătămată minoră U.T.A., în vârstă de 14 ani, în locuința sa din mun. București, sector 4, în calitate de membru de familie și profitând de poziția de autoritate și de încredere, precum și de imposibilitatea victimei de a-și exprima un consimțământ valabil, inculpatul K.L. a întreținut un act sexual oral cu minorului U.T.A., care se afla în stare de somn profund.
Atât în cursul urmăririi penale cât și pe parcursul judecății, inculpatul a fost cercetat în stare de arest preventiv.
Judecătoria Sectorului 4 București a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului din infracțiunile de viol săvârșit asupra unui minor și de viol în formă continuată, în infracțiunile de viol săvârșit asupra unui minor, de viol și de agresiune sexuală în formă continuată, și condamnarea inculpatului K.L. pentru infracțiunile antemenționate, acesta recunoscând faptele reținute în sarcina sa.
Astfel, prin sentința penală din data de 4 iulie 2025, nedefinitivă, instanța l-a condamnat pe inculpatul K.L. la pedepsele de 8 ani și 9 luni închisoare, de 7 ani și 9 luni închisoare și de 5 ani și 9 luni închisoare, și a dispus contopirea acestor pedepse, în final, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 13 ani și 3 luni închisoare.
De asemenea, instanța a admis acțiunile civile exercitate de reprezentanții legali ai minorilor, respectiv 50.000 de euro pentru fiecare persoană vătămată, și a dispus menținerea măsurilor asigurătorii instituite în cauză.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.