logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe

Participarea secretarului de Stat pentru procesul de aderare a României la OCDE, cooperare economică, ONU și Francofonie, Luca Niculescu, la reuniunea anuală a bursierilor 'Eugen Ionescu' - promoția 2025

Secretarul de Stat pentru procesul de aderare a României la OCDE, cooperare economică, ONU și Francofonie, Luca Niculescu, a participat marți, 15 iulie 2025, la reuniunea anuală a absolvenților burselor de cercetare doctorale și post-doctorale 'Eugen Ionescu' - promoția 2025.

Evenimentul a fost organizat de Ministerul Afacerilor Externe în colaborare cu Agenția Universitară a Francofoniei - Direcția regională pentru Europa Centrală și Orientală - AUF ECO, cu sprijinul Universității Naționale de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, gazda evenimentului.

Demnitarul român a evidențiat contribuția consistentă a României la dezvoltarea Francofoniei științifice și universitare, prin finanțarea unor programe unice la nivelul Francofoniei, cum ar fi bursele de cercetare doctorale și post-doctorale 'Eugen Ionescu'. De asemenea, a mulțumit Universității POLITEHNICA București pentru finanțarea și construirea, în cadrul complexului Regie, a Casei Francofoniei, un spațiu de convivialitate, de promovare a valorilor Francofoniei și de cooperare academică și științifică, dedicat studenților și tinerilor cercetători francofoni. A reamintit, în context, că Președintele AUF este, pentru al doilea mandat consecutiv, domnul Sorin Câmpeanu, Vice-președinte al Senatului României, Președintele Delegației Parlamentului României la APF și Rector USAMV. A subliniat faptul că România ocupă locul trei la nivel mondial după numărul de universități și institute de cercetare afiliate AUF (48), cu peste 115 filiere și programe universitare în limba franceză.

Astfel, țara noastră contribuie activ la creșterea mobilității tinerilor studenți și cercetători francofoni, precum și a șanselor de dezvoltare și mobilitate profesională pentru absolvenții de studii universitare și post-universitare în limba franceză.

La reuniune au participat cca. 100 de bursieri din cadrul celei de-a 18-a promoții a Programului de burse 'Eugen Ionescu', provenind din 24 țări francofone (Algeria, Benin, Burkina Faso, Burundi, Camerun, Canada, Ciad, Congo, Cote d'Ivoire, Djibouti, Egipt, Franța, Gabon, Guineea, Madagascar, Mali, Maroc, Niger, R.D. Congo, Senegal, Serbia, Togo, Tunisia și Vietnam), care își derulează stagiile de cercetare în cele 29 de centre universitare din întreaga țară participante la prezenta ediție a burselor EI.

Au intervenit Rectorul Universității POLITEHNICA București, Mihnea Costoiu, Președintele Agenției Universitare a Francofoniei și Președinte al Delegației Parlamentului României pe lângă Adunarea Parlamentară a Francofoniei, Rector al USAMV București, Sorin Cîmpeanu, Secretarul de stat coordonator al Francofoniei, Luca Niculescu, Directorul regional AUF pentru Europa Centrală și Orientală, Laure Castin, E.S. Hassan Abouyoub, ambasadorul Regatului Maroc în România și președinte al GADIF, E.S. Nicolas Warnery, ambasadorul Franței în România, David Bongard, Prim consilier în cadrul Reprezentanței Organizației Internaționale a Francofoniei pentru Europa Centrală și Orientală.

La acest eveniment au mai participat cadre didactice universitare, coordonatoare ale lucrărilor de cercetare ale bursierilor Eugen Ionescu.

Informații suplimentare

Programul de burse doctorale și post-doctorale 'Eugen Ionescu' a fost inițiat de România, în contextul găzduirii celui de al XI-lea Sommet al Francofoniei (București, 2006) și a devenit operațional în 2007. Programul are scopul de a sprijini dezvoltarea durabilă din spațiul francofon, în special din Europa Centrală și Orientală și din Sudul francofon (articolul 35 al Declarației Sommet-ului de la București). Programul, finanțat de MAE și coordonat împreună cu Agenția universitară a Francofoniei, a înregistrat încă de la început un real succes. Administrarea efectivă a burselor este realizată de Agenția universitară a Francofoniei, a cărei experiență în acest gen de programe este recunoscută pe plan internațional.

Pe durata celor 18 ediții ale Programului, peste 1400 de doctoranzi și cercetători au beneficiat de bursele acordate de România, aceștia fiind cercetători din Albania, Algeria, Armenia, Belgia, Benin, Bulgaria, Burkina Faso, Camerun, Canada, Coasta de Fildeș, Republica Centrafricană, Ciad, R.D. Congo, Congo, Egipt, Elveția, Franța, Gabon, Georgia, Grecia, Guineea, Letonia, Liban, Macedonia de Nord, Madagascar, Mali, Maroc, Mauritania, R. Moldova, Polonia, Rwanda, Senegal, Serbia, Slovacia, Togo, Tunisia, Ucraina, Ungaria, Vietnam.

Scopul Programului este să permită cercetătorilor și doctoranzilor din țări francofone să beneficieze de stagii, efectuate în instituțiilor de învățământ superior românești, membre ale AUF, recunoscute pentru calitatea actului de învățământ și cercetare în domenii dintre cele mai diverse. Temele de cercetare sunt stabilite în funcție de prioritățile universităților de origine și ale universităților gazdă, urmărindu-se să se faciliteze realizarea unei cooperări durabile și pragmatice.

Selectarea și evaluarea candidaților se realizează pe baza unor criterii academice riguroase, cu sprijinul AUF, care a acumulat o experiență bogată în acest domeniu.

Programul 'Eugen Ionescu' evidențiază amploarea angajamentului francofon al României, atât în plan regional, cât și internațional. Transpunerea în practică a valorilor solidarității, caracteristice Francofoniei, poate fi realizată cu succes prin pregătirea formatorilor ca elemente definitorii ale dezvoltării durabile.

Direcția Purtător de Cuvânt și Relații cu Mass-Media

Afisari: 290

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.