logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bihor

BULETIN INFORMATIV

Bebeluș decedat în urma unui incendiu, în Ortiteag

Un copil de numai 8 luni a decedat în urma unui incendiu care a mistuit o locuință situată în localitatea Ortiteag, comuna Măgești.

Sesizarea privind producerea incendiului a fost primită în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență 'Crișana' al județului Bihor, în jurul orei 05.20, apelantul numărului unic 112 semnalând totodată că doi adulți s-au autoevacuat, însă copilul acestora a rămas captiv în interiorul locuinței cuprinse în întregime de flăcări.

La adresa indicată de apelant au fost mobilizate de urgență, trei echipaje de pompieri militari din cadrul Stației Aleșd, din care două de stingere și unul de paramedici, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

În momentul sosirii forțelor de intervenție, flăcările se manifestau violent la întreaga locuință din lemn, construită pe o suprafață de circa 10 metri pătrați și la anexa din lemn (de aproximativ aceeași dimensiune) lipită de aceasta.

Echipajele de pompieri au localizat și lichidat incendiul în aproximativ 10 minute, împiedicând propagarea acestuia la o altă casă aflată la circa doi metri de focare, însă, din nefericire, în interiorul locuinței au găsit trupul carbonizat al sugarului.

Cercetările efectuate au indicat drept cauză probabilă a tragicului eveniment, o candelă improvizată lăsată nesupravegheată.

*

În scopul preîntâmpinării unor astfel de tragedii, vă recomandăm să nu amplasați candelele, lămpile sau lumânările aprinse în apropierea materialelor combustibile (mobilier, perdele, cărți, draperii, hârtie etc.) ori în locuri unde pot ajunge copiii și animalele, pentru a nu le răsturna și provoca incendii. Nu improvizați candele sau alte mijloace de iluminat și folosiți întotdeauna un suport special pentru lumânări, care să fie rezistent la temperaturi ridicate și suficient de mare pentru a proteja de picături de ceară topită.

De asemenea, este foarte important să stingeți candelele, lămpile și lumânările atunci când părăsiți încăperea și să vă asigurați că sunt stinse complet în timpul nopții.

Informații detaliate despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și a aplicației de mobil DSU, care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.

Purtător de cuvânt
Locotenent-colonel CAMELIA ROȘCA

Afisari: 116

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.