logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul General pentru Situații de Urgență

BULETIN DE PRESÃ din 15 iulie

Peste 1.900 de misiuni derulate și 17 persoane salvate, în ultimele 24 de ore

În cursul zilei de ieri, salvatorii au gestionat peste 1.900 situații de urgență înregistrate la nivel național, cele mai numeroase misiuni și acțiuni din competență fiind derulate în zona București - Ilfov (377), urmată de județele Mureș (182), Argeș (161) și Arad (150).

În acest interval de timp, o pondere semnificativă o reprezintă cazurile pentru acordarea măsurilor de prim ajutor (peste 70%), în urma cărora echipajele SMURD au asistat medical mai bine de 1.400 de persoane aflate în dificultate.

Concomitent cu misiunile de prim ajutor, echipajele operative au acționat pentru stingerea celor 193 de incendii izbucnite în diverse zone ale țării și pentru gestionarea celor 303 situații ce puteau pune în pericol viețile și bunurile semenilor, precum și siguranța animalelor.

De asemenea, și în cursul zilei de ieri, colegii noștri au continuat să depună eforturi considerabile pentru stingerea incendiilor de vegetație uscată, care se propagă rapid și pot pune în pericol vieți și bunuri. Ca urmare, au fost înregistrate 137 de intervenții la arderi necontrolate, suprafața afectată însumând peste 950 de hectare.

Totodată, în ultimele 24 de ore, echipajele de descarcerare au acționat în 10 situații pentru extragerea victimelor blocate în autoturismele avariate ca urmare a accidentelor rutiere.

Pe timpul intervențiilor desfășurate, prin eforturi susținute, pompierii militari au salvat 17 persoane aflate în situații critice.

În ceea ce privește avertizarea populației, în ultimele 24 de ore, au fost transmise 21 de mesaje RO-ALERT, care au semnalat prezența animalelor periculoase, în localități din 10 județe.

Nu uitați! Adoptarea unui comportament preventiv poate salva vieți și bunuri!

Pentru a afla mai multe informații utile despre cum să preveniți sau cum să reacționați în cazul producerii unei situații de urgență, accesați platforma națională de pregătire pentru situații de urgență https://fiipregatit.ro și descărcați aplicația de mobil DSU, disponibilă, gratuit, din App Store și Google Play!

SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Afisari: 115

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.