Comunicat de presă - Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca
Numărul candidaților în prima zi a admiterii la UBB, aproape dublu față de anul trecut
Peste 1.600 de candidați și-au depus dosarele de înscriere pentru programele de licență și master în prima zi a sesiunii de vară a Admiterii organizate de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca pentru anul universitar 2025-2026.
Numărul candidaților la nivel licență a ajuns la 1.432, fiind în creștere evidentă față de cel înregistrat în prima zi a Admiterii 2024, când au fost depuse aproximativ 866 de dosare pentru locurile existente la nivel licență (învățământ cu frecvență și învățământ la distanță).
Cele mai căutate facultăți au fost, în prima zi de înscriere, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, urmată de Facultatea de Drept, Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, Facultatea de Litere și Facultatea de Educație Fizică și Sport.
UBB a dat joi, 10 iulie 2025, startul primei sesiuni de admitere pentru anul universitar 2025-2026, cu peste 5.500 de locuri bugetate destinate absolvenților de liceu care vor să se înscrie la facultate, peste 10.000 de locuri în regim cu taxă și aproximativ 3000 de locuri pentru învățământ la distanță și cu frecvență redusă pentru studii universitare de nivel licență. Din locurile bugetate scoase în acest an la concurs de UBB, 35 sunt locuri speciale alocate pentru candidații de etnie romă, 169 sunt destinate absolvenților de licee situate în mediul rural, 25 se alocă pentru candidații proveniți din sistemul de protecție socială și 25 pentru candidații cu dizabilități, în timp ce 198 de locuri au fost alocate etnicilor români din afara granițelor țării (români de pretutindeni).
La nivel master, candidații au la dispoziție 3.633 de locuri la buget și peste 7.000 de locuri la taxă. Un număr de 224 dintre locurile bugetate sunt alocate domeniilor prioritare, 50 sunt dedicate masteratului didactic, 10 locuri sunt destinate candidaților de etnie romă, 25 locuri sunt alocate pentru candidații cu dizabilități, iar 25 locuri sunt alocate pentru candidații proveniți din sistemul de protecție socială. De asemenea, 133 de locuri sunt destinate etnicilor români din afara granițelor țării (români de pretutindeni).
Atât la programe de licență, cât și la programe de master, UBB alocă 25 de locuri bugetate la specializări cu predare în limba română, pentru candidați ce provin din rândul minorităților naționale, cu condiția ca specializarea respectivă să nu fie predată și în limba minorității respective.
Candidații pot alege între cele 267 de programe de licență (învățământ cu frecvență, învățământ la distanță și învățământ cu frecvență redusă), respectiv cele 241 de programe de master (învățământ cu frecvență sau cu frecvență redusă).
Perioada de admitere pentru noul an universitar este cuprinsă între 10 și 29 iulie 2025, iar calendarul admiterii cuprinde perioada de înscrieri, probele de concurs, afișarea rezultatelor, depunerea contestațiilor, confirmarea locurilor și perioada de redistribuire a locurilor rămase disponible pentru fiecare dintre cele 23 de facultăți ale UBB.
Informațiile generale cu privire la admiterea din acest an la UBB pot fi consultate accesând linkul https://infoadmitere.ubbcluj.ro/ro/.
Tradiție și Excelență prin Cultură-Știință-Inovație din 1581
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este universitatea cu cel mai complex profil academic din țară (prin numărul de programe și caracterul multicultural cu trei limbi academice oficiale: română, maghiară și germană), cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 444 de ani - 1581), reprezentând de asemenea cea mai mare comunitate academică din țară (de aproximativ 55.000 de oameni, din 15 localități și 12 județe).
De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de nouă ani aflându-se pe prima poziție în țară în Metarankingul Universitar/Național care sumarizează rankingurile internaționale majore ale universităților. În plus, de mai mulți ani UBB ocupă primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii (din cele aproximativ 30000 existente), cu o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.).
Recent (2021), în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate world-class (QS*****) din România, din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene world-class/research-intensive, a primit distincția europeană HR Award for Excellence, iar din 2021/2022 este parte a alianței universităților europene EUTOPIA.
Direcția Comunicare și PR a UBB
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.