Comunicat de presă - Autoritatea Vamală Română
Autoritatea Vamală Română a finalizat dotarea cu sisteme moderne de scanare a Biroului Vamal de Frontieră Albița
În perioada 07 - 09 iulie 2025, Autoritatea Vamală Română a pus în funcțiune sistemul de scanare fix cu raze X a mijloacelor de transport greu (camioane/containere), care împreună cu sistemul de scanare cu raze X a autovehiculelor de mici dimensiuni și alături de scanerul de control bagaje a finalizat dotarea cu sisteme moderne de scanare a Biroului Vamal de Frontieră Albița.
Biroul Vamal de Frontieră Albița este cel mai mare birou vamal amplasat la granița cu Republica Moldova, al doilea ca dotare completă după Biroul Vamal de Frontieră Siret, iar prin implementarea acestor sisteme de scanare, Autoritatea Vamală Română continuă demersurile în vederea asigurării unui sistem vamal modern, aliniat standardelor europene, capabil să răspundă provocărilor actuale și să asigure un echilibru optim între securitate și fluidizarea traficului transfrontalier.
Acest sistem de scanare a fost achiziționat cu finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și vizează modernizarea infrastructurii vamale prin utilizarea tehnologiilor de scanare de ultimă generație.
Sistemul de scanare mobil cu raze X a mijloacelor de transport greu care a funcționat până în prezent la Biroul Vamal de Frontieră Albița urmează a fi relocat la Biroul Vamal de Frontieră Constanța pentru a fi utilizat până la finalizarea lucrărilor de amenajare în vederea instalării sistemului de scanare fix cu raze X a mijloacelor de transport greu (camioane/containere).
Str. Alexandru Ivasiuc nr. 34-40, bloc 5
București, sector 6, cod poștal 060305
Tel: 021/315.58.58
e-mail: vama@customs.ro
www.customs.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.