Comunicat de presă - Poliția de Frontieră
GRUP INFRACȚIONAL ORGANIZAT, SPECIALIZAT ÎN CAMÃTÃ, ȘANTAJ ȘI SPÃLAREA BANILOR, DESTRUCTURAT DE POLIȚIȘTI ȘI PROCURORI
Astăzi, 10 iulie, polițiștii Direcției de Investigații Criminale din I.G.P.R., împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, au pus în aplicare 15 mandate de percheziție domiciliară, în județele Ialomița, Iași, Ilfov și Alba, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, camătă, șantaj și spălarea banilor.
Din probatoriul administrat a reieșit faptul că, începând cu anul 2020, 6 persoane ar fi inițiat și constituit, în județul Ialomița, pe criterii familiale, o grupare de criminalitate organizată, la care ar fi aderat ulterior alți 13 membri, în scopul obținerii de beneficii materiale substanțiale din acordarea de sume de bani cu împrumut, pentru care ar fi pretins dobânzi lunare sau la termenele stabilite, cuprinse între 10% - 100% din valoarea împrumuturilor acordate.
Operațiunile s-ar fi derulat în afara cadrului legal care reglementează condițiile în care își pot desfășura activitatea entitățile financiare nebancare.
În situația în care persoanele împrumutate nu și-ar mai fi putut onora obligațiile asumate, membrii grupării de criminalitate organizată ar fi recurs la amenințări sau acte de intimidare, pentru recuperarea debitelor.
Totodată, în vederea creării unei aparențe de legalitate a capitalului bănesc obținut și disimulării originii ilicite a acestuia, persoanele cercetate ar fi introdus produsul infracțional în circuitul civil, prin achiziționarea de autoturisme de lux din Ungaria, utilizând în acest scop societăți comerciale de tip 'fantomă'.
Aceste demersuri ar fi fost realizate în vederea creșterii veniturilor ilicite ale membrilor grupului infracțional organizat, prin eludarea obligației de plată a taxei pe valoare adăugată (TVA), aferentă autoturismelor achiziționate.
Astfel, prin activitățile infracționale desfășurate, acestea ar fi introdus în circuitul civil aproximativ 2 milioane de euro.
Audierile se desfășoară la sediul D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală.
Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor de frontieră ai I.G.P.F. - Punctul de Contact Artand și jandarmilor din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.
Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale, prevăzute de Codul de Procedură Penală precum și de prezumția de nevinovăție.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.