Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui
INFRACȚIUNI LA REGIMUL RUTIER CONSTATATE DE CÃTRE POLIȚIȘTII VASLUIENI
Polițiștii vasluieni efectuează cercetări față de mai multe persoane, depistate zilele acestea, pe drumurile publice ale județului Vaslui, în timp ce încălcau prevederile legale în vigoare.
*
La data de 10 iulie 2025, ora 05.40, polițiștii Secției 1 Poliției Rurală Vaslui, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu în comuna Lipovăț, județul Vaslui, au depistat și oprit pentru control un autovehicul, înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat, de 29 ani, din comuna Muntenii de Jos, județul Vaslui.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.76 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, acesta a fost condus pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din Vaslui, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui.
**
La data de 9 iulie 2025, polițiștii Secției 2 Poliției Rurală Vaslui, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumul județean DJ 246, în localitatea Rediu Galian, comuna Codăești, județul Vaslui, au depistat și oprit pentru control un autovehicul, înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat, de 29 ani, din comuna Tăcuta, județul Vaslui.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.58 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Serviciul Județean de Medicină Legală Vaslui, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din Vaslui, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui.
***
La data de 9 iulie 2025, ora 14.55, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Husi, din cadrul Poliției Municipiului Huși, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumul județean DJ 248, în comuna Duda Epureni, județul Vaslui, au depistat și oprit pentru control un autoturism ce tracta o remorcă încărcată cu material lemnos, condus de către un bărbat, de 39 de ani, din comuna Duda Epureni.
Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au stabilit că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, autovehiculul nu era înmatriculat iar remorca respectivă nu era înregistrată.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din Huși, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a bărbatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de 'conducerea unui vehicul fără permis de conducere', 'punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat' și 'tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate ori cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare'.
Polițiștii vasluieni atrag atenția asupra importanței respectării regulilor de circulație și, în special, asupra celor referitoare la conducerea sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive:
Nu vă urcați la volan dacă ați consumat substanțe psihoactive și/sau băuturi alcoolice!
Consumul de substanțe psihoactive și alcool scade capacitatea de reacție și de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici și auditivi.
De asemenea, alcoolul și substanțele psihoactive scad concentrarea, atenția, reflexele și viteza de execuție a mișcărilor.
Reamintim cetățenilor că,
Legea nr. 213 din 2023 pentru modificarea Codului Penal a fost promulgată de Președintele României și publicată în Monitorul Oficial.
Modificarea legislativă adusă articolului 91 din Codul Penal prevede faptul că: '(31) Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 192 alin. (2) și (3), dacă acestea au fost săvârșite în condițiile art. 335 sau 336'.
Astfel, conducătorul auto aflat sub influența băuturilor alcoolice, a substanțelor psihoactive ori fără a deține permis de conducere și care provoacă un accident rutier soldat cu decesul unei persoane, va fi condamnat la închisoare cu executare, acest lucru eliminând posibilitatea de a fi condamnat cu suspendarea executării pedepsei.
Pentru reducerea gradului de victimizare prin producerea accidentelor de circulație, polițiștii rutieri le recomandă conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă, să respecte cu strictețe regulile de circulație și să circule cu o viteză adaptată în permanență la condițiile de drum. Activitățile de supraveghere ale traficului rutier, pentru depistarea celor care încalcă regimul legal de viteză, vor continua în perioada următoare, atât pe timpul zilei cât și pe cel al nopții.
CONDUCEȚI CU GRIJÃ !
COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.