Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Alba
Acțiune cu efective mărite, pe raza municipiului Blaj
La data de 9 iulie 2025, în intervalul orar 18.00-22.00, Poliția Municipiului Blaj a organizat o acțiune cu efective mărite, pe raza municipiului, care a avut drept scop prevenirea și combaterea evenimentelor ce pot afecta siguranța cetățenilor.
În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 93 de verificări de persoane, au fost verificate 42 de autovehicule și au fost constatate 28 de abateri de natură contravențională, dintre care 5 la Legea 61/1991, 6 la HG 301/2012 și 14 la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 9.950 de lei.
-
Accidente rutiere
La data de 9 iulie 2025, în jurul orei 20.40, un bărbat de 25 de ani, din orașul Cugir, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 7, la kilometrul 339+420 de metri, pe sensul de mers Sebeș-Cugir, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum și ar fi pierdut controlul autoturismului, părăsind partea carosabilă.
În urma evenimentului rutier, conducătorul auto și o femeie de 26 de ani, din orașul Cugir, pasageră dreapta față, au suferit leziuni corporale, fiind transportați la Spitalul Municipal Sebeș, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
-
La data de 9 iulie 2025, în jurul orei 16.30, polițiștii rutieri din municipiul Aiud au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe DN 1, la kilometrul 419+850 de metri, s-a produs un eveniment rutier.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că un bărbat de 24 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 1, pe direcția de mers Aiud-Decea, nu ar fi adaptat o viteză corespunzătoare, într-o curbă deosebit de periculoasă, și ar fi pierdut controlul asupra autoturismului, răsturnându-se în afara părții carosabile.
Conducătorul auto a suferit leziuni corporale, fiind transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
-
Vătămare corporală din culpă
La data de 9 iulie 2025, în jurul orei 21.30, polițiștii rutieri din Aiud au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe raza municipiului Aiud, ar fi avut loc un eveniment rutier.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că, pe strada Iuliu Maniu din municipiul Aiud, un bărbat, în vârstă de 71 de ani, din localitatea Ciumbrud, în timp ce se deplasa pe bicicletă, s-ar fi dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă.
Acesta a suferit leziuni corporale ușoare, fiind transportat la Spitalul Municipal Aiud, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 1,13 mg/litru alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
-
Reținut pentru conducere fără permis de conducere
La data de 9 iulie 2025, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din localitatea Ighiu, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
În dimineața zilei de 9 iulie 2025, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au constatat că bărbatul de 34 de ani a condus autoturismul pe drumul public, direcția de mers Alba Iulia - Ighiu, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
-
Amplasarea radarelor în data de 11 iulie 2025
Drumul Național 1- Alba Iulia - Sântimbru -- Oiejdea - Galda de Jos - Teiuș - Aiud - Inoc - limită cu județul Cluj
Drumul Național 1- Sebeș - Cut - Cunța - limită județul Sibiu
Drumul Național 7 - Săliștea -- Șibot - limită cu județul Hunedoara
Drumul Național 67C - Sebeș -Petrești - Săsciori
Drumul Național 74 - Ighiu - Zlatna - Feneș - Abrud -- Bucium Cerbu
Drumul Național 75 - Câmpeni - Gârda - Arieșeni
Drumul Național 75 - Baia de Arieș - Lupșa
Alba Iulia - Bulevardul Încoronării - Bulevardului Ferdinand I - strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moților
Municipiul Sebeș - strada Lucian Blaga, strada Traian
Cugir - strada Victoriei
Ocna Mureș - Războieni - Noșlac
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.