Comunicat de presă - Jandarmeria Capitalei
Cele 3 zile ale festivalului Neversea Kapital 2025 au fost fără evenimente negative majore în ceea ce privește siguranța participanților
Principalul obiectiv al forțelor de ordine a fost prevenirea incidentelor și verificarea condițiilor de siguranță.
Măsurile proactive și dispozitivul preventiv integrat de ordine publică din zona festivalului au urmărit verificarea respectării regulilor de comportament, realizarea în siguranță a accesului, precum și gestionarea rapidă a oricăror evenimente.
Astfel, obiectivul de prevenire a fost atins și nu s-au înregistrat incidente grave.
Reprezentanții Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane au contribuit prin mesaje dedicate, informând tinerii cu privire la fenomenul traficului de persoane și cele mai utilizate metode de recrutare a victimelor, oferind sfaturi pentru evitarea situațiilor periculoase și materiale preventive unui număr de 2.229 de persoane.
Efectivele Ministerului Afacerilor Interne au acționat eficient, concentrându-și eforturile pe identificarea persoanelor care desfășoară activități ilegale, inclusiv persoane care consumă sau încearcă să vândă substanțe interzise.
În mod concret, jandarmii, polițiștii și pompierii angrenați în misiune au constatat 30 de fapte de natură penală și au aplicat 191 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 87.165 de lei.
Dintre acestea, exemplificăm:
167 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 68.365 de lei, la regimul rutier;
24 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 18.800 de lei, pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Totodată, structurile Ministerului Afacerilor Interne au desfășurat următoarele acțiuni:
808 conducători auto opriți pentru verificări de rutină;
533 de persoane testate cu aparatul etilotest/etilometru, 7 rezultate fiind pozitive;
42 de persoane testate cu aparatul drugtest, 3 rezultate fiind pozitive.
În ceea ce privește prevenirea și combaterea consumului ilicit de droguri, prin măsurile active de verificare, au fost identificate 17 persoane care aveau asupra lor substanțe susceptibile a fi interzise la deținere, dispunându-se măsurile legale în acest sens.
Acțiunile de prevenire și combatere nu s-au desfășurat doar în zona festivalului, atenția forțelor de ordine fiind concentrată și pe alte zone pretabile pentru comiterea de fapte antisociale.
O atenție deosebită a fost acordată asistenței medicale de urgență și primului ajutor medical calificat. Astfel, echipajele implicate în acordarea asistenței medicale de urgență și de prim ajutor din cadrul ISU București-Ilfov, Serviciului de Ambulanță București-Ilfov și serviciului privat de Ambulanță contractat de organizator, au fost solicitate pentru 182 de persoane, dintre care 11 persoane au fost transportate la spital.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.