logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Comunitatea Declic

Declic, apel către Guvernul Bolojan: Tăiați banii partidelor astăzi, odată cu tăierile pentru cetățeni! Terminați cu dublul standard

94.000 de membri Declic cer Guvernului să includă tăierea subvențiilor partidelor în pachetul de măsuri fiscale asumat luni în Parlament

Comunitatea Declic cere Guvernului să includă tăierea subvențiilor partidelor în pachetul pentru care își asumă, luni, răspunderea în Parlament. 94.000 de oamenii au semnat, în doar câteva zile, petiția 'Tăiați subvenția partidelor acum, nu la rectificarea bugetară!'.

'Solidaritatea trebuie să înceapă cu partidele! Guvernul ia bani de la pensionari, de la elevi, de la bugetari, antreprenori, dar lasă subvenții de sute de milioane de lei pentru partide, tocmai pentru politicienii care au generat deficitul României. Când ceri solidaritate de la toată lumea, dar 'mai aștepți câteva luni, ca să tai banii partidelor', dovedești că ai dublu standard', a declarat Cătălina Hopârteanu, coordonatoarea campaniei Declic 'Tăiați subvenția partidelor acum, nu la rectificarea bugetară!'.

Partidele au primit 380 de milioane de lei în 2024, față de 14,5 milioane de lei în 2016. Creșterea e uriașă și nejustificată. În acest timp, cei mai mulți bani au ajuns la PSD și PNL, iar 57,8% din subvenții au fost folosite pentru publicitate electorală mascată sau pentru atacuri la adresa celor care criticau partidele.

Dacă subvențiile ar fi tăiate odată cu celelalte măsuri anti-criză, atunci Guvernul ar arăta că solidaritatea e pentru toată lumea, nu doar pentru cetățenii de rând. Sutele de milioane de lei care ajung la PSD și PNL pentru propagandă pot merge la bugetul de stat.

Afisari: 161

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.