Comunicat de presă - Agenția Națională pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și al Adicțiilor
În premieră, Agenția Națională pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și al Adicțiilor și Asociația 'Caravana cu Medici' lansează un concept nou în cadrul marilor festivaluri de muzică
Un demers comun, ca proiect pilot, pentru siguranța tinerilor în spații recreaționale:
The Safe Zone aduce prevenția, empatia și educația direct în mijlocul festivalurilor. Agenția Națională pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și al Adicțiilor (ANPCDDA) și Asociația 'Caravana cu Medici' au semnat un parteneriat care are ca scop realizarea unor activitati comune in cadrul marilor festivaluri din România pentru creșterea gradului de conștientizare cu privire la efectele negative ale substanntelor psihoactive asupra sănătății fizice și psihice, precum și promovarea unui comportament responsabil și a unui stil de viață sănătos.
'Prin lansarea conceptului The Safe Zone vrem să transmitem un mesaj clar: sănătatea și siguranța tinerilor sunt o prioritate națională. Noul concept are ca scop nu doar o informare corectă asupra riscurilor consumului de substanțe psihoactive, dar include și un element de sprijin specializat, totul cu o abordare umană, adaptată contextului festivalurilor. Este un pas important în direcția unor politici publice moderne, centrate pe prevenție, empatie și responsabilitate.' Rareș-Petru Achiriloaie, presedinte ANPCDDA
'Suntem bucuroși să colaborăm cu ANPCDDA și să facem parte din proiectul 'The Safe Zone', o inițiativă care îmbină informarea si empatia cu responsabilitatea și educația medicală. Credem cu tărie că prevenția și sprijinul acordat în momente-cheie pot face diferența, mai ales în contexte precum marile festivaluri. Ne bucurăm să contribuim cu experiența noastră și să fim alături de tineri într-un spațiu sigur, deschis și prietenos.' Vlad Berbecar, reprezentant Caravana cu Medici
În acest context, partenerii propun un model aplicat de reducere a riscurilor, adaptat specificului evenimentelor de masă. Conceptul de harm reduction (reducerea riscurilor) reprezintă un set de măsuri menite să protejeze sănătatea și siguranța persoanelor expuse direct sau indirect consumului de substanțe psihoactive (alcool, droguri, anxiolitice etc.). În contextul festivalurilor, acesta se traduce prin crearea unor spații și servicii care să informeze, să diminueze efectele negative și să prevină, pe cât posibil, apariția situațiilor critice.
Proiectul The Safe Zone propus de ANPCDDA și Caravana cu Medici este un exemplu concret de reducere a riscurilor, adaptat festivalurilor. Conceptul îmbină elemente de prevenție, informarea și sprijinul psihologic într-un spațiu accesibil și prietenos, adaptat publicului tânăr. Principalele linii de activitate includ: informare și conștientizare privind consumul de substanțe și efectele asociate, punct de hidratare și resurse de prevenție accesibile, spațiu dedicat consilierii și primului ajutor psihologic și activități recreative și educaționale.
Activitățile desfășurate în cadrul conceptului The Safe Zone au un caracter exclusiv preventiv și informativ, fiind dedicate reducerii riscurilor asociate consumului de substanțe psihoactive și promovării sănătății mintale și fizice în rândul participanților din festivaluri.
În ceea ce privește combaterea traficului de droguri și aplicarea legislației penale, responsabilitatea revine instituțiilor abilitate de ordine și siguranță publică. Totodată, serviciile de asistență medicală de urgență generală și primul ajutor medical de bază sunt asigurate integral de către organizatorii evenimentului, conform obligațiilor legale în vigoare și standardelor de siguranță aplicabile pentru evenimentele de mare amploare
Despre ANPCDDA
Prin Ordonanța de Urgență nr. 147 din 2024, Guvernul României a inițiat o reformă instituțională în domeniul politicilor antidrog, marcând o schimbare de paradigmă în abordarea problematicii consumului de substanțe interzise și a altor tipuri de adicții. Agenția Națională pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și al Adicțiilor, cu competențe și responsabilități detaliate în Hotărârea de Guvern nr. 186 din 27 februarie 2025, este organul de specialitate al administrației publice centrale, aflat în subordinea Cancelariei Prim-Ministrului. Agenția are rolul de a elabora, coordona și implementa politicile naționale antidrog și în domeniul adicțiilor, precum și de a monitoriza fenomenul consumului de droguri la nivel național. ANPCDDA derulează programe de prevenire, educație și reducere a riscurilor, sprijinind comunitățile și grupurile vulnerabile prin activități integrate și colaborări instituționale.
Despre Caravana cu Medici
Asociația 'Caravana cu Medici' este o organizație non-profit care are ca scop principal facilitarea accesului populației la servicii medicale de prevenție și educație pentru sănătate. De la înființare, CCM a organizat peste 250 de caravane medicale în mediul rural, a derulat campanii de informare și a format sute de voluntari - medici, studenți și specialiști. Activitatea asociației se bazează pe principiul mobilității și pe dorința de a aduce serviciile medicale cât mai aproape de oameni, contribuind astfel la reducerea inegalităților de sănătate și la promovarea unui stil de viață sănătos.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.