Comunicat de presă - Jandarmeria Capitalei
A doua zi de desfășurare a festivalului Neversea Kapital 2025 a fost una fără evenimente negative majore în ceea ce privește siguranța participanților
Principalul obiectiv al forțelor de ordine a fost prevenirea incidentelor și verificarea condițiilor de siguranță.
Măsurile proactive și dispozitivul preventiv integrat de ordine publică din zona festivalului au urmărit verificarea respectării regulilor de comportament, realizarea în siguranță a accesului, precum și gestionarea rapidă a oricăror evenimente.
Astfel, obiectivul de prevenire a fost atins și nu s-au înregistrat incidente grave.
Reprezentanții Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane au contribuit prin mesaje dedicate, informând tinerii cu privire la fenomenul traficului de persoane și cele mai utilizate metode de recrutare a victimelor, oferind sfaturi pentru evitarea situațiilor periculoase și materiale preventive unui număr de 941 de persoane.
Efectivele Ministerului Afacerilor Interne au acționat eficient, concentrându-și eforturile pe identificarea persoanelor care desfășoară activități ilegale, inclusiv persoane care consumă sau încearcă să vândă substanțe interzise.
În mod concret, jandarmii, polițiștii și pompierii angrenați în misiune au constatat 12 fapte de natură penală și au aplicat 85 de sancțiuni contravenționale.
Dintre acestea exemplificăm:
57 de sancțiuni contravenționale în valoare de 21.237,5 lei și 24 de avertismente, la regimul rutier;
2 sancțiuni contravenționale în valoare de 1.500 de lei, pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice;
O sancțiune contravențională în valoare de 2.000 de lei și un avertisment, pentru folosirea unei drone fără autorizație.
Totodată, structurile Ministerului Afacerilor Interne au desfășurat următoarele acțiuni:
266 de conducători auto opriți pentru verificări de rutină;
161 de persoane testate cu aparatul etilotest/etilometru, 4 rezultate fiind pozitive;
10 persoane testate cu aparatul drugtest, rezultatele fiind negative.
În ceea ce privește prevenirea și combaterea consumului ilicit de droguri, prin măsurile active de verificare, au fost identificate 8 persoane ce aveau asupra lor substanțe susceptibile a fi interzise la deținere, dispunându-se măsurile legale în acest sens.
De asemenea, a fost depistată o persoană conducând pe drumurile publice un vehicul, în timp ce se afla sub influența alcoolului, iar alta fără a deține permis de conducere.
Totodată, 2 persoane au ajuns în atenția forțelor de ordine pentru fapte precum portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase și furt.
Acțiunile de prevenire și combatere nu s-au desfășurat doar în zona festivalului, atenția forțelor de ordine fiind concentrată și pe alte zone pretabile pentru comiterea de fapte antisociale.
O atenție deosebită a fost acordată asistenței medicale de urgență și primului ajutor medical calificat. Astfel, echipajele implicate în acordarea asistenței medicale de urgență și de prim-ajutor din cadrul ISU București-Ilfov, Serviciului de Ambulanță București-Ilfov și serviciului privat de Ambulanță contractat de organizator, au fost solicitate pentru 38 persoane, dintre care 36 au avut nevoie de îngrijiri medicale ușoare și 2 persoane au fost transportate la spital.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].