logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă-Vicepreședintele Comisiei pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați (Camera Deputaților), Raisa Enachi

SCRISOARE DESCHISÃ adresată domnului Ilie Bolojan, Prim-ministru al României

Domnule Prim-ministru,

Avem nu doar obligația morală, ci și datoria publică de a reacționa ferm și fără echivoc în fața oricăror declarații de natură misogină, cu atât mai mult când acestea vin din partea unui înalt demnitar al statului român.

Recent dumneavoastră ați declarat: 'Am încercat să propunem oameni competenți. A fost mai puțin important ceea ce sunt.'

Este o declarație care, dincolo de tonul aparent calm, transmite un mesaj periculos și profund nedrept, că în propriul dumneavoastră partid nu ați identificat nicio femeie care să merite să conducă un minister.

Vă adresez această scrisoare nu pentru a cere o reparație, ci pentru a pune o întrebare esențială: cum definiți 'competența'? Dacă în România anului 2025 nu se găsește nicio femeie aptă, pregătită și demnă să ocupe un portofoliu ministerial, problema nu este la ele, ci în modul în care priviți și selectați oamenii. Nu putem vorbi despre 'competență' atâta timp cât funcțiile sunt alocate în cercuri restrânse, în care criteriile reale sunt tăcerea, loialitatea oarbă și apartenența la un sistem bine închis. Iar acest sistem, din păcate, exclude deopotrivă oameni valoroși, bărbați sau femei, care nu se conformează.

În calitate de vicepreședinte al Comisiei pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați, vă atrag atenția că egalitatea nu se face cu gesturi formale sau cu declarații de imagine, ci cu decizii asumate. Absența femeilor din Guvernul pe care îl conduceți nu este o coincidență, este o alegere.

Una care spune clar cine are voie să participe la decizie și cine trebuie să aștepte pe margine.

Și poate că mai grav decât derapajul în sine este tăcerea care l-a urmat. Niciuna dintre cele patru femei aflate în Biroul Executiv, dintr-un total de 47 de membri, nu a simțit nevoia să rostească măcar o frază în apărarea colegelor lor, a principiilor de echitate sau a propriei demnități. Tăcerea lor devine complicitate.

Nu și-au pus nici măcar întrebarea de bun-simț: 'Chiar nu avem nicio femeie pregătită?' O întrebare simplă, dar esențială. Iar tăcerea lor nu este întâmplătoare, este simptomul unui sistem de excludere atent mascat, care funcționează eficient tocmai pentru că rareori este recunoscut și asumat ca atare.

Vă reamintesc că România este stat membru al Uniunii Europene, semnatar al convențiilor internaționale privind egalitatea de șanse, iar Constituția României garantează nediscriminarea și egalitatea în drepturi. Din această perspectivă, declarațiile dumneavoastră nu sunt doar ofensatoare, ci constituie un derapaj grav de la principiile fundamentale ale statului de drept.

Prin declarațiile dumneavoastră ați jignit milioane de femei: profesoare care modelează generații, medici care salvează vieți, antreprenoare care creează locuri de muncă, funcționare publice care susțin administrația de zi cu zi, mame care cresc cu demnitate viitorul acestei țări, activiste care luptă pentru dreptate și echitate. Le-ați desconsiderat munca, valoarea și contribuția la dezvoltarea societății românești. Mai mult, ați transmis un mesaj periculos și descurajator tinerelor care privesc spre un viitor în care egalitatea de șanse ar trebui să fie o realitate, nu o iluzie batjocorită de prejudecăți.

Domnule Bolojan, ați avut oportunitatea de a arăta că funcția de prim-ministru poate fi purtată cu responsabilitate, echilibru și respect față de toți cetățenii acestei țări. Ați avut ocazia de a transmite un mesaj de încredere și deschidere către o societate care aspiră la modernitate. În locul acestui gest de maturitate politică, ați ales să perpetuați un model învechit, patriarhal, în care doar un anumit tip de om, de obicei bărbat, dintr-un cerc restrâns, este considerat potrivit să conducă. Iar această alegere nu este doar regretabilă, ci și profund periculoasă pentru cultura democratică a României. Iar asta nu poate fi trecut cu vederea.

Dacă premierul României devine el însuși o voce care subminează principiul egalității de șanse, atunci cum mai putem pretinde că statul român își respectă angajamentele democratice și constituționale?

Raisa Enachi, vicepreședinte
Comisia pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați, Camera Deputaților, Parlamentul României

4 iulie 2025

Afisari: 141

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.