Comunicat de presă - Ministerul Culturii
Ministerul Culturii demarează organizarea concursurilor de proiecte de management pentru instituțiile publice de cultură din subordine
Ministerul Culturii își reafirmă rolul fundamental de autoritate responsabilă cu implementarea și supervizarea legii speciale privind managementul instituțiilor publice de cultură.
După o perioadă în care calendarul evaluărilor anuale a fost suspendat, ca urmare a unor decizii administrative și a consultărilor privind o eventuală revizuire a cadrului legal, reluăm acest proces important. Începând cu luna iulie a.c., vom demara evaluările anuale de management pentru instituțiile publice de cultură din subordine care funcționează pe baza unor proiecte de management aprobate.
Evaluarea performanței manageriale nu este doar o obligație legală, ci și o expresie a respectului față de public, față de misiunea culturală a fiecărei instituții, dar și față de personalul care contribuie la vitalitatea acestora. Ne dorim ca aceste evaluări să ofere un tablou clar și echilibrat al activității din instituțiile culturale, dar și un sprijin real în procesul de dezvoltare strategică a acestora.
În același timp, dorim să transmitem un semnal clar în privința conducerilor interimare - o realitate administrativă frecventă, care, prelungită de prea mult timp, a devenit o vulnerabilitate atât la nivel central, cât și la nivel local. Lipsa unei viziuni asumate prin proiect de management, incertitudinea decizională și dificultatea de a planifica strategic sunt doar câteva dintre efectele colaterale ale acestor formule provizorii.
Ministerul Culturii consideră că stabilitatea managerială este o condiție-cheie pentru dezvoltarea sustenabilă a instituțiilor publice de cultură. Tocmai de aceea, în perioada august - decembrie a.c., lunar, vom lansa concursuri de proiecte de management pentru instituțiile aflate în interimat, cu excepția celor care au litigii în desfășurare cu privire la aplicare legii speciale. Ne propunem ca prin aceste concursuri să selectăm manageri cu experiență, integritate și viziune, capabili să asigure o dezvoltare durabilă și performantă a instituțiilor culturale. Procedurile de evaluare și concursurile de proiecte de management se vor desfășura cu respectarea principiilor de transparență și corectitudine pentru a preveni litigii ulteriore, generate din lipsa acestora.
Ministerul Culturii își reiterează angajamentul ferm pentru promovarea unui management public responsabil și profesionist în toate instituțiile aflate în subordinea sa. Prin aceste demersuri, aspirăm să consolidăm încrederea publicului în instituțiile culturale și în capacitatea acestora de a răspunde nevoilor reale ale societății.
În acest sens, Ministerul Culturii va iniția o modificare a legii speciale aplicabile, sub forma unei inițiative legislative a Guvernului, în proxima sesiune parlamentară, după consultarea tuturor celor implicați, actul normativ rezultat urmând a produce efecte juridice după aprobarea sa de către Parlamentul României.
Serviciul Juridic, Contencios și Comunicare
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.