Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași
Biroul de Informare Publică și Relații cu Presa din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași este împuternicit să aducă la cunoștință opiniei publice următoarele:
Prin rechizitoriul din data de 02.07.2025 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului S.M., cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie - tentativă de omor asupra unui membru de familie, prev. și ped. de art. 199 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 32 alin. 1 Cod penal rap. la art. 188 alin. 1 și 2 Cod penal.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat următoarea situație de fapt:
'Din cercetările efectuate, a rezultat că pe parcursul zilei de 10.05.2025, inculpatul S.M. a consumat băuturi alcoolice în exces, respectiv 3-4 sticle de 2,5 L de bere, și pe motiv că ar fi văzut un mesaj în telefonul soției sale, S.M.E., prin care aceasta întreba o cunoștință despre vărul inculpatului, acesta a devenit gelos și a început să îi adreseze amenințări soției sale, în sensul că dacă va afla că aceasta l-a înșelat cu vărul său, îi va omorî pe amândoi.
Persoana vătămată S.M.E. a încercat să îl liniștească pe inculpat, însă acesta a continuat să o întrebe pe persoana vătămată dacă l-a înșelat, iar după ce aceasta l-a asigurat de mai multe ori că nu l-a înșelat, la un moment dat, nu i-a mai răspuns inculpatului la întrebare, ci a tăcut, aspecte care l-au enervat pe S.M. Astfel, acesta a luat o cană cu care a lovit-o pe soția sa în zona capului, apoi a început să o lovească pe aceasta cu picioarele încălțate cu bocanci în zona coastelor, victima a încercat să scape însă a fost trasă de păr de inculpat și pusă la sol, acesta continuând să o lovească cu bocancii în timp ce era căzută.
După acest incident, inculpatul i-a solicitat soției sale să îi cumpere bere, aceasta s-a conformat, iar apoi inculpatul a plecat în vizită la fratele său. Ulterior, S.M.E. s-a deplasat împreună cu copiii săi la barul din sat, unde s-a întâlnit cu soțul său, iar apoi, cei doi s-au întors împreună la locuința comună.
Ajunși aici, inculpatul a început din nou să o amenințe pe persoana vătămată, îndoind țepii unei furculițe și spunându-i acesteia că o va omorî cu furculița sau cu cutterul, apoi a ieșit afară în curte de unde a adus soluție de erbicidat și a amenințat-o pe persoana vătămată să consume din substanță, iar apoi, cu un cutter pe care îl avea asupra sa, a lovit spre persoana vătămată de mai multe ori, una din lovituri nimerind persoana vătămată în zona mentonieră (tăietură adâncă cu traiect descendent din zona bărbiei spre gât), S.M.E. s-a apărat, ridicând mâna, iar cutterul a nimerit-o și în zona policelui stâng, provocându-i o plagă tăiată.
Victima a reușit să fugă din locuință, iar pe drum s-a întâlnit cu un grup de băieți, de la care a luat un telefon mobil și a sunat la SNUAU 112.'
Pentru identificarea, prinderea autorilor infracțiunii și administrarea mijloacelor de probă Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași a beneficiat de sprijinul prompt al Inspectoratului de Poliție Județean Iași.
Menționăm că rechizitoriul, însoțit de dosarul cauzei, a fost trimis spre competentă soluționare la Tribunalul Iași.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă finalizarea anchetei penale și că trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecarea cauzei, precum și punerea în mișcare a acțiunii penale sau luarea altor măsuri procesuale, așa cum sunt acestea reglementate de Codul de procedură penală, nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.