logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Gruparea de Jandarmi Mobilă 'Regele Ferdinand I' Târgu Mureș

Măsuri de asigurare a ordinii publice la Festivalul Vibe din Târgu Mureș

Efective mărite din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile 'Regele Ferdinand I' Târgu Mureș vor fi prezente, în perioada 3-6 iulie a.c., pentru asigurarea ordinii și siguranței publice în municipiul Târgu Mureș, cu ocazia desfășurării Festivalului VIBE.

Acțiunile se vor desfășura în cooperare cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne: polițiști și pompieri precum și specialiști din cadrul Centrului Regional Tg.Mureș al Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane, care vor fi alături de tineri cu sfaturi și materiale de prevenire a traficului de persoane, dar și cu recomandări de evitare a victimizării.

Se vor implementa informații specifice Campaniei Naționale ' Distracție în siguranță', sens în care vor fi distribuite cărți de vizite cu codul QR care trimite spre site-ul ANITP unde pot fi obținute informații suplimentare despre acest fenomen sau apelând numărul gratuit de informare și sesizare a cazurilor de trafic de persoane 0 800 800 678.

Jandarmii vor fi prezenți 24 de ore din 24 în zona de desfășurare a evenimentului, având ca obiective prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și acordarea sprijinului necesar participanților, pentru ca aceștia să se bucure de eveniment în condiții de deplină siguranță, zi și noapte.

Pentru buna desfășurare a evenimentului, adresăm următoarele recomandări participanților:

* să respecte indicațiile organizatorilor și ale forțelor de ordine;

* să manifeste atenție sporită în privința bunurilor personale;

* să evite implicarea în situații conflictuale;

* iar, în cazul în care sunteți martori ai unui incident, vă rugăm să solicitați sprijinul jandarmilor din zonă sau să apelați numărul unic de urgență 112.

Totodată, îi încurajăm pe participanți să adopte un comportament echilibrat și responsabil pe durata festivalului, astfel încât bucuria evenimentului să nu fie umbrită de alegeri care le-ar putea afecta siguranța sau starea de bine. Un mediu sigur și lipsit de incidente depinde de atitudinea fiecăruia dintre noi.

Siguranța dumneavoastră este prioritatea noastră!

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAȚII PUBLICE ȘI CU PUBLICUL

Afisari: 137

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.