Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași
Autoturism în valoare de 200.000 de lei, furat din Cehia, descoperit la Albița
Polițiștii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albița au descoperit la controlul de frontieră și indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism pe care un bărbat cu dublă cetățenie încerca să-l scoată din țară, utilizând documente false. Acesta figura în bazele de date ca fiind furat din Cehia.
În data de 30 iunie a.c., în jurul orei 22.35, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 32 de ani, care transporta, cu ajutorul unei platforme, un autoturism an fabricație 2021.
La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat pentru autoturismul transportat un certificat de înmatriculare similar celor emise de autoritățile din Austria.
Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, precum și la situația juridică a vehiculului, colegii noștri, împreună cu ofițerii Frontex, au efectuat verificări suplimentare. Astfel, aceștia au constatat faptul că actul este fals, iar autoturismul nu figurează în bazele de date ca fiind înmatriculat în Austria, ci figurează ca bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Cehia.
Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că, la rugămintea unui concetățean, transportă autoturismul în cauză în R.Moldova și că nu are cunoștință despre faptul că acesta este furat sau implicat în vreun litigiu.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârșirea infracțiunilor de uz de fals, fals material în înscrisuri oficiale și tăinuire, iar autoturismul, în valoare de 200.000 de lei, a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.
Purtător de cuvânt al S.T.P.F. Vaslui:
Comisar de poliție MIRICÃ IRINA
Purtător de cuvânt al I.T.P.F. Iași
Comisar șef de poliție LAZÃR DENIS MIHAELA
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.