Comunicat de presă - Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
BULETIN DE PRESÃ din 01 iulie
Activitatea pompierilor din ultimele 24 de ore
În ultima zi a lunii iunie, la nivel național, s-au înregistrat aproape 2.000 situații de urgență la care salvatorii au răspuns cu promptitudine.
Astfel, prin stingerea celor 177 incendii izbucnite la nivel național, pompierii au limitat propagarea flăcărilor la vecinătăți, eliminând astfel producerea altor situații care să pună în pericol vieți și bunuri. Din totalul acestora, 122 au reprezentat arderi necontrolate, suprafața de teren afectată fiind de peste 200 ha.
Totodată, în acest interval de timp, s-au înregistrat 1.480 solicitări pentru acordarea măsurilor de prim ajutor în urma cărora aproximativ 1.500 de persoane aflate în dificultate au fost asistate medical.
Concomitent cu aceste tipuri de misiuni, colegii noștri au gestionat 317 situații pentru salvarea persoanelor și animalelor din medii ostile vieții și 8 cazuri pentru extragerea victimelor blocate în autoturismele avariate.
Totodată, în această perioadă, datorită răspunsului eficient furnizat de către echipajele operative pe durata misiunilor desfășurate, 22 de persoane aflate în situații critice au fost salvate.
În ceea ce privește avertizarea populației, în perioada de referință, au fost transmise 25 de mesaje prin intermediul sistemului RO-ALERT pentru informarea cetățenilor și luarea măsurilor de autoprotecție. Cele mai multe dintre acestea au semnalat prezența animalelor periculoase în județele Alba, Argeș, Bacău, Brașov, Buzău, Harghita, Mureș, Vâlcea și Vrancea.
NU UITAȚI!
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire pentru situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată, gratuit, de pe AppStore și Google Play.
SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.