Comunicat de presă - Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest
Fonduri europene de până la 100.000 de euro pentru întreprinderile nou-înființate din Caraș-Severin. A fost publicat Ghidul de finanțare
Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Vest 2021-2027, a publicat Ghidul de finanțare pentru întreprinderile nou-înființate din județul Caraș-Severin.
Bugetul total al apelului este de 10 milioane de euro.
În perioada 1 septembrie - 31 octombrie 2025, vor putea fi depuse proiecte pentru obținerea unei finanțări europene nerambursabile de până la 100.000 de euro per start-up. Valoarea minimă eligibilă a finanțării este de 15.000 de euro.
În cadrul apelului se finanțează:
* achiziția de echipamente tehnologice și informatice, utilaje, instalații de lucru și mobilier;
* certificări de produse, servicii și procese, sisteme de management al calității, activități de consultanță pentru cererea de finanțare și managementul implementării proiectului șamd;
* lucrări de amenajare sau modernizare a spațiilor de producție/ prestare servicii - maximum 10% din valoarea totală eligibilă;
* investiții în active necorporale, exclusiv legate de activitatea finanțată - maximum 10% din valoarea totală eligibilă
Contribuția proprie a solicitantului va fi de minimum 10% din valoarea totală eligibilă a investiției.
Finanțările sunt disponibile pentru firmele nou-înființate cu sediul social situat în județul Caraș-Severin și înregistrat la Registrul Comerțului înainte de data deschiderii depunerii de proiecte.
Cel puțin unul dintre asociați, care are domiciliul în județul Caraș-Severin, trebuie să fi absolvit programul de dezvoltare a abilităților antreprenoriale pus la dispoziție de ADR Vest, până la închiderea apelului.
Locul de implementare a investiției va fi în mediul urban, inclusiv localitățile componente și satele aparținătoare municipiilor și orașelor din județul Caraș-Severin sau stațiunile turistice atestate din mediul urban sau rural din acest județ.
Toate condițiile de finanțare sunt detaliate în ghid, care poate fi consultat pe site-ul PR Vest, aici
https://www.vest.ro/prioritatea-1-regiune-inovatoare-si-competitiva/Intreprinderi-nou-infiintate
Pentru informații suplimentare, Biroul de HelpDesk al ADR Vest poate fi contactat la telefon 0256-491.923 sau prin e-mail - helpdesk@adrvest.ro.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.