logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Primăria Municipiului Ploiești

Deținuții Penitenciarului Ploiești, implicați direct în activități de salubrizare urbană!

Municipalitatea, în colaborare cu Administrația Națională a Penitenciarelor - Penitenciarul Ploiești, derulează, începând de astăzi, un parteneriat interinstituțional prin intermediul căruia persoanele private de libertate vor presta muncă în folosul comunității, respectiv vor derula activități de curățenie a domeniului public.

În cursul acestei dimineți, 15 deținuți, echipați corespunzător, au început o amplă activitate de igienizare a albiei Pârâului Dâmbu, care se va se va desfășura, conform unui program de lucru comun, până în data de 19 septembrie a.c.

Salubrizarea albiei pârâului Dâmbu, cu sprijinul deținuților din cadrul Penitenciarului Ploiești, este realizată în baza unui protocol de colaborare încheiat cu primăria, cu respectarea strictă a normelor de siguranță și sub supravegherea personalului specializat din cadrul penitenciarului.

Deținuții implicați în acest program au un comportament adecvat și participă voluntar la activități. Programul de lucru al acestora este de luni până vineri, în intervalul orar 07.30 - 13.00.

Implementarea acestui parteneriat aduce beneficii municipiului nostru prin sprijinirea suplimentară a activităților de salubrizare a albiei pârâului Dâmbu în perioada de maximă vegetație.

Prin colaborarea încheiată cu Penitenciarul Ploiești, ne asigurăm că spațiile verzi amintite vor fi menținute curate și îngrijite, oferind astfel un mediu sănătos și mai plăcut pentru toți locuitorii. De asemenea, persoanele private de liberate reușesc să se implice civic direct și sunt sprijinite, astfel, în procesul de reintegrare socială.

Adresăm, pe această cale, un mesaj direct tuturor ploieștenilor, respectiv de a fi cu toții responsabili și de a proteja și menține curate zonele verzi din oraș, care ne asigură un aer mai curat și un mediu plăcut.

Prin respect și implicare, construim împreună o comunitate ploieșteană mai sănătoasă și mai unită!

DIRECȚIA COMUNICARE, RELAȚII PUBLICE ȘI SITUAȚII DE URGENȚÃ

Afisari: 365

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.