Comunicat de presă - Inspectoratul General pentru Imigrări
DOI STRÃINI AFLAȚI ÎN ȘEDERE ILEGALÃ, DEPISTAȚI ȘI INTRODUȘI ÎN CUSTODIE PUBLICÃ DE POLIȚIȘTII DE IMIGRÃRI DIN BUCUREȘTI
Polițiștii de imigrări din București continuă acțiunile de prevenire și combatere a șederii ilegale pe teritoriul României. Doi bărbați din Camerun și Siria, care nu au respectat deciziile de returnare, au fost introduși în custodie publică până la îndepărtarea acestora sub escortă.
Zilele trecute, polițiștii din cadrul Direcției pentru Imigrări al Municipiului București au depistat un cetățean din Camerun aflat în ședere ilegală. Verificările efectuate au arătat că, pe numele acestuia, a fost emisă o decizie de returnare cu termen de plecare voluntară la data de 8 mai a.c., act administrativ pe care nu l-a respectat.
În cadrul aceleiași serii de activități, a fost depistat și un cetățean sirian aflat în situație similară. Acesta nu a respectat decizia de returnare emisă de polițiștii de imigrări, continuând să rămână ilegal pe teritoriul național.
Ca urmare, ambii străini au fost introduși în centrul de custodie publică, până la finalizarea procedurilor de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul României.
Totodată, pentru cei doi bărbați au fost dispuse măsuri de interdicție de intrare în pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și Confederației Elvețiene, pentru o perioadă de un an, respectiv un an și șase luni.
Inspectoratul General pentru Imigrări va continua acțiunile specifice pentru asigurarea respectării regimului juridic al străinilor și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.
BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.