Comunicat de presă - Universitatea Ovidius din Constanța
Summitul 'AgroGenerația Nouă', organizat la Universitatea Ovidius din Constanța
Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole (FSNSA) din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC) și Comunitatea Antreprenorilor Tineri din Agricultură (CATA) organizează miercuri, 2 iulie 2025, Summitul 'AgroGenerația Nouă', un forum dedicat tinerei generații care dorește să se implice activ în construirea unui sistem agricol performant și durabil.
Evenimentul se va desfășura începând cu ora 10.00, în Amfiteatrul A4, etaj 3, Corp B al campusului universitar al UOC (Aleea Universității, nr. 1).
Potrivit organizatorilor, manifestarea va include sesiuni interactive, dezbateri tematice și prezentări susținute de Gabriel Stoian, fondatorul CATA, șef lucrări univ. dr. Marius-Daniel Radu, decanul Facultății de Științe ale Naturii și Științe Agricole, precum și de mentori specializați în domeniile abordate - agrometeorologie, agricultură regenerativă, sustenabilitate și agricultură de precizie - alături de cadre didactice ale FSNSA.
'La summit vor participa personalități de marcă din domeniile educației, cercetării, agriculturii inovative, într-un cadru menit să stimuleze dialogul dintre tineri, reprezentanți ai mediului academic și ai sectorului agricol. Evenimentul are loc în cadrul universității într-un moment cheie, în plină campanie de admitere la Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole - o oportunitate ideală pentru cei interesați de o carieră în agricultură, care pot descoperi aici numeroase direcții de formare și dezvoltare profesională', precizează șef lucrări univ. dr. Marius-Daniel Radu.
Cabinetul Comunicare și Relația cu Presa al Universității Ovidius din Constanța
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].