logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Primăria Municipiului Ploiești

Peste 60 de proiecte de hotărâri vor fi dezbătute în viitoarea ședință a Consiliului Local Ploiești !

Consilierii locali au fost convocați într-o ședință ordinară, luni, 30 iunie a.c., de la ora 12.00.
Ordinea de zi cuprinde diverse proiecte din domenii care implică bună administrare a municipiului nostru, după cum urmează:

Aprobări și rectificări ale bugetelor de venituri și cheltuieli ale unor unități de învățământ sau ale instituțiilor subordonate Consiliului Local.

Aprobarea unui împrumut în valoare de 30.000.000 lei, cu o maturitate de 5 ani, din care 12 luni perioadă de grație. Contractarea acestui împrumut este necesară pentru implementarea unor proiecte investiționale importante aflate în agenda de lucru a autorității publice ploieștene:

Asigurarea mobilității traficului prin prelungirea legăturii rutiere și de transport public între Gara de Sud și Gara de Vest (strada Libertății), inclusiv lucrări de reabilitare a domeniului public al piețelor gărilor - Etapa II. Suma de 22.419.035 lei;
Renovare clădire - Colegiul Național Mihai Viteazul - Aripa Nord. Suma de 5.432.750 lei;
Renovare clădire - Școala Gimnaziala George Coșbuc - corp C2. Suma de 2.148.215 lei.

Contractarea unei finanțări rambursabile interne, în valoare de 29.492.000 lei, pentru realizarea obiectivelor de investiții de interes public local. Împrumutul va avea o perioadă de contractare de 12 ani, cu 2 ani perioada de grație și 10 ani perioada de rambursare. Acesta va fi folosit pentru următoarele investiții:

Reparație capitală strada Gh. Grigore Cantacuzino, tronsonul între Șoseaua Vestului - Centru (proiectare și execuție);
Reparație capitală strada Bobâlna (proiectare și execuție).

Contractarea unei finanțări rambursabile interne, în valoare de 69.000.000 lei, pentru realizarea obiectivelor de investiții de interes public local. Finanțarea va avea o maturitate de 12 ani, cu o perioadă de grație de 2 ani. Aceasta va susține modernizarea serviciului de alimentare cu energie termică a populației din municipiului Ploiești, prin achiziționarea unor motoare termice cu putere termică totală de 40MWt cu funcționare în cogenerare pentru centrala electrică de termoficare de la Brazi.

Contractarea unei finanțări rambursabile interne în valoare de 12.930.530 lei pe o perioadă totală de 5 ani. Finanțarea va include o perioadă de grație de 1 an și va asigura următoarele obiective de investiții:
Amenajare curte la Grădinița cu program prelungit nr. 38 din strada Poștei nr. 23;
Reamenajare imobil din strada Predeal nr. 28 în unitate de învățământ preșcolar.
Sancționarea cu avertisment a persoanelor care nu și-au asigurat clădirile cu destinația de locuință împotriva dezastrelor naturale pentru anul 2025. Persoanele fizice și juridice sunt obligate să își asigure clădirile împotriva dezastrelor naturale, în condițiile Legii 260/2008, republicată.
Aprobarea programului anual și a Ghidului solicitantului privind finanțările nerambursabile de la bugetul local pentru activități nonprofit de interes local, potrivit Legii 350 / 2005.
Aprobarea Regulamentului de eliberare a Acordului administratorului drumului pentru lucrările de branșamente/ racorduri la rețelele tehnico edilitare realizate pe proprietăți aparținând domeniului public al Municipiului Ploiești care afectează structura căilor de comunicații rutiere-străzi, trotuare, alei și spații verzi.
Aprobarea unor reglementări la nivelul acordului de parteneriat între Municipiul Ploiești și Consiliul Județean Prahova, în cadrul proiectului 'South-Muntenia Energy Efficiency for Public Buildings Investment Programme', derulat în vederea obținerii finanțării prin programul E.L.E.N.A - European Local Energy Assistance. Municipiul Ploiești dorește să obțină finanțare pentru un portofoliu de proiecte cuprinzând unități de învățământ ce ar putea beneficia de investiții care ar permite îmbunătățirea eficienței energetice, inclusiv activități conexe (consolidarea în funcție de riscurile identificate, sistemele de prevenire a incendiilor, etc.).

Constituiri de comisii pentru selecția și nominalizarea candidaților pentru ocuparea locurilor în Consiliile de Administrației existente la nivelul unor instituții subordonate Consiliului Local.

Aprobarea organigramei S.C. Hale și Piețe S.A. și a Creșei nr. 39 Ploiești.

Acorduri cadru pentru achiziționarea de servicii juridice de consultanță, asistență și/ sau reprezentare juridică pentru compania Termo Ploiești S.R.L.

Repartizări ale consilierilor locali în Consiliile de Administrație și în Comisiile de Evaluare și Asigurarea Calității în unitățile de învățământ preuniversitar din oraș.

Proiecte de gestionare și valorificare a patrimoniului municipiului Ploiești (contracte de închiriere, dezmembrări loturi, vânzări locuințe ANL pentru tineri, vânzări terenuri, includere imobile în inventarul bunurilor din domeniul privat al municipiului, etc.)

Prelungirea cu 5 ani a Procedurii privind organizarea și funcționarea teraselor de vară cu profil de alimentație publică ce sunt amenajate în Municipiul Ploiești. Procedura a fost aprobată prin HCL 219/ 10.07.2017 și modificată prin HCL 200/30.05.2018.

Schimbarea destinației imobilului din strada Bobâlna, nr. 26, (corp anexa a Școlii Gimnaziale, Radu Stanian'). Construcția are o suprafață de 245 mp și teren în suprafață de 325 mp și trebuie transmisă în administrarea Spitalului de Pediatrie, în vederea amenajării Laboratorului de Radiologie și Imagistică medicală, pentru amplasarea unui aparat CT (Computer Tomograf) și RMN (Rezonanță Magnetică Nucleară) pentru pacienții minori ai unității medicale ploieștene.

Aprobarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenție și a indicatorilor tehnico-economici pentru modernizarea/ dotarea infrastructurii educaționale a Colegiului Economic 'Virgil Madgearu'. Pe lângă o serie de lucrări ce vor reabilita infrastructura clădirilor acestui colegiu, proiectul municipalității prevede și dotări moderne pentru toate clasele și laboratoarele unității de învățământ.

Aprobarea actualizării devizului general la finalizarea procedurilor de achiziție a lucrărilor de execuție privind obiectivul de investiții: 'Înființare centru de zi pentru persoane adulte cu dizabilități', finanțat cu fonduri PNRR. Lucrările de execuție au fost atribuite către S.C. Avril S.R.L.. Centrul va fi construit pe strada Ștrandului, nr. 3A. Durata de execuție a lucrărilor va fi de 8 luni.

Proiectul, Eficientizare energetică blocuri în Municipiul Ploiești - LOT 3', derulat de primărie în cadrul Programului Regional Sud - Muntenia 2021-2027 se află în faza de contractare și necesită o actualizare cu ultima formă a bugetului rezultat după ultima evaluare tehnică și financiară. Se aprobă, astfel, contribuția Municipiului Ploiești în proiect, în cuantum de 541.378,48 lei.

Cetățenii interesați pot consulta, în detaliu, proiectele aflate pe ordinea de zi a Consiliului Local Ploiești direct pe site-ul instituției noastre: https://www.ploiesti.ro/sedinteCL.php

De asemenea, se poate urmări online ședința ordinară a Consiliului Local Ploiești pe pagina de Facebook a primăriei (https://www.facebook.com/ploiestiprimarie) sau pe site-ul instituției noastre (www.ploiesti.ro).

Răspundem nevoilor comunității și decidem împreună pentru dezvoltarea durabilă a Ploiestiului !

DIRECȚIA COMUNICARE, RELAȚII PUBLICE ȘI SITUAȚII DE URGENȚÃ

Afisari: 77

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].