Comunicat de presă - Primăria Municipiului Constanța
Teren situat pe strada Salonic, propus spre vânzare prin licitație publică
În cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local al municipiului Constanța, va fi supus aprobării un proiect de hotărâre privind aprobarea oportunității vânzării prin licitație publică a terenului în suprafață de 309 mp situat în municipiul Constanța, str. Salonic nr.12, identificat cu număr cadastral 245641, aferent construcției C1.
Terenul aparține domeniului privat al municipiului Constanța, conform HCL nr.109/ 2005 privind centralizarea 'inventarului bunurilor care aparțin domeniului privat al municipiului Constanța'. Între municipiul Constanța și proprietarul terenului pe care este edificată construcția (S+P+1E) există un contract de concesiune în vigoare. Conform legislației în vigoare, actualul concesionar este îndreptățit să își exercite dreptul de preempțiune la vânzare.
Decizia de vânzare vine ca urmare a răspunsului formulat de Direcția Generală Urbanism și Patrimoniu, potrivit căruia imobilul nu poate fi valorificat la maxim, astfel încât nu se justifică menținerea acestuia în patrimoniul municipalității.
De asemenea, terenul nu a fost identificat în lista de proiecte de interes public, care pot constitui obiectivul unei investiții finanțate din fonduri europene sau fonduri de la bugetul local. Mai mult, terenul nu este inclus în Registrul Local al Spațiilor Verzi, iar municipalitatea nu intenționează demararea vreunui proiect de utilitate publică pe acest amplasament.
Vânzarea terenului se va realiza prin licitație publică, la care au acces toate persoanele fizice și juridice interesate. Odată cu transferul proprietății de la municipiul Constanța se vor prelua toate obligațiile prevăzute de Codul fiscal cu privire la bunul achiziționat.
Cumpărătorul va fi obligat să mențină reglementările și funcțiunile urbanistice prevăzute în documentațiile de urbanism aprobate, care vor sta la baza vânzării. Regimul maxim de înălțime reglementat prin documentația de urbanism este P+1-2.
Schimbarea funcțiunilor și a celorlalte reglementări urbanistice se va putea face cu acordul vânzătorului în condițiile respectării de către proprietar a cerințelor legale referitoare la avizare și autorizare.
Vânzarea terenului reprezintă o oportunitate de valorificare eficientă a patrimoniului municipalității.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].