Comunicat de presă - Muzeul Național de Istorie a României
Deschiderea expoziției 'Ceramica sudistă din România (secolele XIX-XXI)', la Muzeul Național de Istorie a României
Muzeul Național de Istorie a României anunță deschiderea expoziției 'Ceramica sudistă din România (secolele XIX-XXI)'. Vernisajul va avea loc miercuri, 2 iulie, 2025, începând cu ora 14:00, la sediul muzeului din Calea Victoriei nr. 12, București.
Expoziția este organizată de Muzeul Național de Istorie a României, în parteneriat cu colecționari de ceramică tradițional-românească, și aduce în fața publicului piese ceramice din Oltenia și Muntenia, din perioada secolelor XIX-XXI.
Ceramica tradițională din Oltenia este reprezentată prin obiecte provenind din centre ceramice precum Găleșoaia, Glogova, Vârtopu-Peștena, Ștefănești (județul Gorj); Româna-Balș, Oboga (județul Olt); Noapteșa, Sisești (județul Mehedinți); Lungești, Horezu (județul Vâlcea). Pentru cele zece județe din Muntenia sunt prezentate piese reprezentative din centrele ceramice de la Curtea de Argeș, Coșești, Golești, Poienița de Muscel (județul Argeș); Calvini, Mânzălești (județul Buzău); Dărmănești, Drăgăiești-Pământeni (județul Dâmbovița); Puchenii-Mari (județul Prahova); Cocioc, Piscu (județul Ilfov). Fiecare centru se remarcă prin tehnicile folosite, elementele de decor, culorile specifice sau varietatea producției. În cadrul expoziției am căutat să prezentăm o gamă cât mai mare de piese care să scoată în evidență toate aceste caracteristici speciale ale ceramicii 'sudiste'.
Expoziția aduce în atenția publicului și ceramica cultă, realizată la Periș și Cocioc, județul Ilfov, în cadrul atelierului 'DOCHIA' (Fabrica de ceramică artizanală a Domeniilor Coroanei), dar și cea produsă, în perioada interbelică și primii ani de după cel de-al Doilea Război Mondial, la atelierul 'TROIȚA', printre promotorii căruia s-au aflat nume de referință ale picturii românești: Camil Ressu, Nicolae Tonitza sau Ștefan Dimitrescu.
În cadrul expoziției se vor regăsi și o serie de piese ceramice de patrimoniu care provin din colecția 'Fond Special' a Muzeului Național de Istorie a României, care au fost dăruite cuplului Ceaușescu, cu diferite ocazii, de către reprezentații unor instituții din județele din sudul României.
Dorim, prin intermediul acestor piese unicat, să aducem în atenția vizitatorilor valoarea artizanilor ceramiști, care puteau crea obiecte de o frumusețe aparte (chiar dacă nu aveau studii de artă), arătând în același timp și felul în care i-a influențat cooptarea acestora în mecanismul cultului personalității cuplului dictatorial.
Expoziția 'Ceramica sudistă din România (secolele XIX-XXI)' va putea fi vizitată la sediul Muzeului Național de Istorie a României, în perioada iulie - septembrie 2025, de miercuri până duminică, în intervalul orar 10:00-18:00.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].