logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situații de Urgență 'Vlașca' al Județului Giurgiu

Scăldatul în locuri neamenajate - un pericol în sezonul estival

În zilele toride de vară, unele persoane aleg să se răcorească în apropierea apelor, la Dunăre, pe malul râurilor sau la canale. Dorința de relaxare și răcorire poate deveni însă periculoasă atunci când scăldatul se face în locuri neamenajate, fără supraveghere sau măsuri de siguranță.

În ultimii ani, în județul Giurgiu, scăldatul în astfel de zone a dus la pierderea a numeroase vieți.

- 2020 - zece persoane, cu vârste între 15 și 60 de ani, au murit înecate în Dunăre, Canalul Plantelor, râul Argeș, barajul Mihăilești, Groapa de Cenușă, Balta Albele și în lacuri formate în balastiere;

- 2022 - doar în lunile iunie și iulie, trei tineri de 17, 18 și 24 de ani au murit la scăldat, în aceleași locuri cunoscute ca fiind periculoase;

- 2024 - în luna iunie un bărbat de 31 de ani s-a înecat la Malu Roșu - Dunărică, o zonă neamenajată, dar frecventată de localnici;

- 2025 - în luna iunie un tânăr în vârstă de 20 de ani și-a pierdut viața la Plaja Veche.

Pentru a preveni cazurile de înec și vara aceasta echipaje mobile din cadrul ISU Giurgiu vor organiza acțiuni de prevenire și informare a cetățenilor cu privire la alegerea locurilor amenajate pentru scăldat.

Autospecialele de pompieri vor transmite mesaje preînregistrate referitoare la respectarea tuturor măsurilor de siguranță în apă și în apropierea acesteia. Acțiunile se vor desfășura pe toată perioada sezonului de vară.

Campania IGSU 'Mie nu mi se poate întâmpla - Alege să înoți în siguranță'

A fost inițiată de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) în anul 2023 cu scopul de a preveni cazurile de înec. Aceasta este adresată în special persoanelor care aleg să se răcorească în timpul verii în locuri neamenajate sau nesupravegheate - râuri, lacuri, canale ori bălți.

Video: https://youtu.be/3FDdvwxlScs

Campania are ca obiectiv principal informarea și conștientizarea populației - în special a copiilor, adolescenților și părinților - cu privire la pericolele reale ale scăldatului în zone care nu sunt amenajate sau nu dispun de supraveghere salvamară.

Măsuri de siguranță recomandate

De cele mai multe ori, tragediile la scăldat se produc din cauza faptului că persoanele respective nu știu să înoate foarte bine, intră în ape în care curenții sunt puternici sau în locuri unde nivelul apei se schimbă brusc și nu mai reușesc să iasă la suprafață. Din acest motiv, recomandăm cetățenilor să respecte următoarele măsuri de siguranță atunci când merg la pescuit sau la scăldat:

- frecventați doar locurile special amenajate pentru înot și scăldat;

- evitați scăldatul în lacuri, canale sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenții foarte puternici, albiile nămoloase sau acoperite cu plante, pietre, crengi sau trunchiuri de copaci;

- evitați să intrați singuri în apă, fără a avea alte persoane prin apropiere, mai ales dacă nu știți să înotați;

- nu intrați în apă după ce ați consumat alcool sau pe timp de noapte;

- nu intrați în apa rece după expunerea prelungită la soare;

- nu săriți de pe platforme, poduri sau alte construcții;

- nu lăsați niciodată copiii nesupravegheați în apă sau în apropierea acesteia, nici măcar în piscinele achiziționate pentru cei mici;

- echipamentele speciale pentru siguranța înotului (colac de salvare, aripioare sau tuburi gonflabile etc.) trebuie utilizate de către copii, sub atenta supraveghere a unui adult.

Este esențial ca, în cazul unei persoane aflate în pericol de înec, intervenția să fie rapidă. De multe ori, persoana aflată în dificultate trece neobservată, deoarece nu poate striga după ajutor, chiar dacă se află în apropierea prietenilor, a familiei sau a unei zone de siguranță.

Există semne specifice care indică iminența înecului, dincolo de mișcările involuntare ale brațelor la suprafața apei. De exemplu:

- persoana lasă capul pe spate, cu gura deschisă, încercând cu dificultate să respire;

- gura se poate afla la nivelul apei, fără ca persoana să reacționeze;

- persoana poate părea că plutește nemișcată, cu privirea pierdută sau capul lăsat în jos.

În astfel de situații, este vital ca intervenția să fie făcută doar de cineva care știe să înoate foarte bine și este pregătit să acorde ajutor, fără a-și pune propria viață în pericol.
Recomandăm cetățenilor să consulte platforma https://fiipregatit.ro/ghiduri unde sunt disponibile ghiduri esențiale de pregătire și reacție în situații de urgență. Platforma oferă informații accesibile despre acordarea primului ajutor, măsuri de prevenire, precum și instrucțiuni clare despre cum trebuie acționat în momente critice, până la sosirea echipajelor de salvare.

Compartimentul Informare și Relații Publice

Afisari: 64

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].