Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române
CULTURÃ DE CANABIS DESCOPERITÃ DE POLIȚIȘTI ȘI PROCURORI
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Ploiești, au documentat activitatea infracțională a două persoane, de 24 și 29 de ani, cercetate pentru trafic de droguri de risc și deținere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu.
Video: https://youtu.be/om1Vy3AwqSI
În sarcina persoanei de 24 de ani s-a reținut și comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
Din actele de urmărire penală a rezultat că, în perioada aprilie 2024 - iunie 2025, persoana de 29 de ani ar fi procurat, deținut, oferit cu titlu gratuit și vândut diferite cantități de canabis, o parte dintre acestea fiind procurate de la persoana de 24 de ani.
De asemenea, în intervalul aprilie - iunie 2025, persoana cercetată, de 29 de ani, ar fi inițiat și dezvoltat, pe acoperișul unui imobil din orașul Bușteni, o cultură outdoor de canabis.
Cercetările au reliefat și faptul că, persoana de 24 de ani ar fi procurat și vândut, în mod repetat, canabis (drog de risc), cu sume cuprinse între 40 și 50 de lei, pentru un gram.
Totodată, ieri, 26 iunie, aceasta a fost prinsă în flagrant delict, de către polițiști, în municipiul București, în timp ce ar fi deținut, în scopul comercializării, 100 de grame de canabis și 6 grame de cocaină (drog de mare risc).
În urmă a 5 percheziții domiciliare efectuate, ieri, 26 iunie, de către polițiști și procurori, au fost descoperite și ridicate 6 plante de canabis aflate în diverse stadii de dezvoltare, aproximativ 3,1 kilograme de canabis (drog de risc), 80 de grame de ketamine (drog de risc), 30 de grame de cocaină (drog de mare risc), 44.750 de lei, 4.100 de euro și 350 de dolari, mai multe grindere, un cântar de precizie, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.
Tot ieri, 26 iunie, procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploiești au dispus reținerea celor două persoane, pentru 24 de ore.
Astăzi, 27 iunie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova a dispus arestarea preventivă a persoanelor reținute, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi Ploiești.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].