logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor

Petrișor Peiu (AUR): 'Guvernul a inventat sporurile, tot el le taie. O comedie sinistră pe spatele românilor!'

Senatorul AUR, Petrișor Peiu, condamnă ipocrizia crasă a guvernului care, în loc să reformeze cu adevărat statul, se întoarce la vechea rețetă a tăierii sporurilor. Aceeași metodă a fost folosită și în 2010 de guvernul Boc-Băsescu, sub pretextul 'austerității'.

'Prima măsură la care s-a gândit Guvernul, la doar câteva zile de la investire, este de a tăia sporurile. Ce sporuri? Sporurile pe care le-a dat tot Guvernul. Aceleași partide au dat aceste sporuri. De ce mereu ne întoarcem la această problemă a sporurilor? Dintr-un motiv foarte simplu. Pentru că Guvernul, în loc să dea salarii pe măsura muncii tuturor angajaților la stat, preferă să le dea sporuri. Sporurile arată mărinimia Guvernului, îi țin pe oameni dependenți de bunăvoința Guvernului și pot fi luate înapoi oricând.

Din motivul ăsta avem o politică cu sute de sporuri și toată lumea critică aceste sporuri, de parcă nu tot Guvernul le-ar fi inventat. Parcă și le-ar fi inventat funcționarii publici singuri, sau profesorii, sau doctorii. Nu, nu și-au inventat ei aceste sporuri. Ele au fost inventate tot de partidele politice care ne conduc, pentru a putea fi date oricând și luate înapoi, iarăși, oricând.

Asta este puterea unui guvern: puterea discreționară care nu ține cont de reguli, de legi, de bună-cuviință și, mai ales, de bună rânduială. Dă-le oamenilor salarii, nu le da sporuri. Sporurile sunt doar o modalitate de a cumpăra bunăvoința oamenilor, nu de a răsplăti munca cinstită.', a declarat senatorul AUR, Petrișor Peiu

Afisari: 68

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].