Comunicat de presă - Primăria Municipiului București
'Exploratori ai Soarelui' - Ziua Mondială a Soarelui, sărbătorită la Institutul Astronomic
Eveniment cu porți deschise - 27 iunie 2025
Primăria Municipiului București, prin Direcția de Mediu - Serviciul Ecologie Urbană, în parteneriat cu Institutul Astronomic al Academiei Române și Societatea Națională de Cruce Roșie din România - Filiala București Sector 1, organizează vineri, 27 iunie 2025, proiectul educațional 'Exploratori ai Soarelui', cu ocazia Zilei Mondiale a Soarelui.
Între orele 10:00 și 18:00, Institutul Astronomic al Academiei Române își va deschide porțile publicului în cadrul Asteroid Day - ziua porților deschise. Accesul este gratuit, în baza unei programări prealabile la adresa de e-mail: [email protected].
În cadrul proiectului vor avea loc activități dintre cele mai diverse - prezentări din domeniul astronomiei, vizitarea spațiilor muzeale ale Institutului Astronomic și ateliere tematice.
Totodată, în curtea Institutului Astronomic al Academiei Române vor fi organizate ateliere demonstrative de prim ajutor, cu sprijinul voluntarilor Societății Naționale de Cruce Roșie din România - Filiala București Sector 1. Tema principală va fi abordarea problemelor de sănătate cauzate de mediu, în special căldura, de exemplu insolația sau deshidratarea.
Evenimentul se înscrie în eforturile de conștientizare asupra legăturii dintre mediu, știință și sănătate și promovează accesul la educație și informare pentru toți cetățenii Capitalei.
Direcția de Presă
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].