logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Tribunalul București

Compartimentul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București aduce la cunoștința opiniei publice următoarele:

La data de 25.06.2025, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au pus în mișcare acțiunea penală împotriva a doi inculpați (în vârstă de 20, respectiv 17 ani) pentru comiterea unor infracțiuni de viol asupra unui minor și față de o inculpată (în vârstă de 20 de ani), pentru săvârșirea unor infracțiuni de complicitate la viol asupra unui minor. În baza mijloacelor de probă administrate procurorii au reținut, în esență,
următoarea situație de fapt:

În perioada martie-aprilie 2025, inculpatul în vârstă de 20 de ani a întreținut trei raporturi sexuale, prin constrângere morală și prin exercitarea de violențe fizice, cu o minoră în vârstă de 13 ani, în timp ce se aflau într-un apartament situat în București, la locuința inculpatei.

Acesta a beneficiat inițial de sprijinul moral al inculpatei, care a determinat-o pe minoră să întrețină raporturi sexuale cu inculpatul. Ulterior, inculpatul de 20 de ani și cel de 17 ani au întreținut un raport sexual cu victima, prin exercitarea de violențe fizice asupra acesteia.

Inculpații au comis infracțiunile reținute în sarcina lor în condițiile în care, din cauza vârstei fragede, persoana vătămată nu putea să exprime un consimțământ valabil sau să se opună acțiunilor acestora.

Față de cei trei inculpați a fost luată măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore. La data de 26.06.2025 a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de către procurorii specializați în cauzele de abuzuri sexuale împotriva minorilor din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București - Serviciul Agresiuni Sexuale.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale și dispunerea măsurilor preventive reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

COMPARTIMENTUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE DIN CADRUL PARCHETULUI DE PE LÂNGÃ TRIBUNALUL BUCUREȘTI

Afisari: 54

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].