Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Interne
Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia Zilei Drapelului Național
Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne:
Astăzi, de Ziua Drapelului Național, aducem un omagiu unuia dintre cele mai puternice simboluri ale identității noastre naționale: tricolorul românesc.
Albastru, galben și roșu - culori ce poartă în ele istoria, aspirațiile și valorile care ne definesc ca popor.
Drapelul ne unește peste generații și ne amintește că suntem un singur popor, cu un destin comun.
De la Unire, trecând prin momente de glorie si de încercare, Drapelul Național a fost martorul si simbolul nostru. El a fluturat cu mândrie pe câmpurile de luptă, a vegheat asupra țării și a fost prezent la cele mai importante momente ale istoriei noastre.
Astăzi, mai mult ca oricând, trebuie să ne amintim de importanța valorilor pe care Drapelul le reprezintă: unitate, libertate, demnitate. Să ne mândrim cu moștenirea noastră culturală, să respectăm istoria și să construim un viitor mai bun pentru generațiile viitoare.
Să respectăm și să purtăm cu mândrie acest simbol oriunde ne-am afla.
La mulți ani, România!
Direcția Informare și Relații Publice
Ministerul Afacerilor Interne
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].