Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe
Primirea de către secretarul de stat Clara Staicu a ambasadorului agreat al Republicii Cipru în România, Pericles Demetriou Stivaros, cu ocazia prezentării copiilor scrisorilor de acreditare
Secretarul de stat pentru afaceri europene, Orientul Mijlociu și Africa, Clara Staicu, l-a primit joi, 26 iunie 2025, pe ambasadorul agreat al Republicii Cipru în România, Pericles Demetriou Stivaros, cu ocazia prezentării copiilor scrisorilor de acreditare.
Întrevederea a oferit prilejul unei treceri în revistă a aspectelor centrale privind relațiile româno-cipriote, în special în contextul aniversării, în 2025, a 65 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice bilaterale. Cu acest prilej, secretarul de stat Clara Staicu a exprimat satisfacția pentru nivelul foarte bun al relației bilaterale. De asemenea, a reconfirmat interesul României de impulsionare a dialogului politico-diplomatic, inclusiv pe linia ministerelor afacerilor externe din cele două state.
Secretarul de stat român a abordat, totodată, agenda de cooperare economică, fundamentată pe o colaborare dinamică pe multiple paliere, cu o tendință ascendentă a schimburilor comerciale și a investițiilor. A evocat importanța continuării eforturilor comune în direcția aprofundării cooperării sectoriale, cu accent deosebit asupra potențialului de colaborare încă neexploatat, concomitent cu completarea cadrului juridic bilateral în diverse domenii de activitate. Totodată, a apreciat sprijinul constant acordat de autoritățile cipriote comunității românești din Republica Cipru care reprezintă o punte de legătură solidă în relația bilaterală.
De asemenea, partea română a reafirmat interesul de a continua colaborarea la nivelul UE în dosarele de interes comun, îndeosebi din perspectiva preluării de către Republica Cipru a Președinției Consiliului UE în prima jumătate a anului 2026.
Oficialul român l-a asigurat pe ambasadorul cipriot de întregul sprijin în derularea activității și i-a transmis succes în îndeplinirea mandatului în România.
Direcția Purtător de Cuvânt și Relații cu Mass-media
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].