Comunicat de presă - Teatrul Național 'Radu Stânca' Sibiu
Am trecut de jumătatea FITS 2025. Ziua de marți a adus în fața publicului spectacolele lui Neil LăBuțe, Radu Afrim, Alexis Michalik, Gravity & Other Myths
Sibiu, 25 iunie 2025 - Ziua de marți s-a deschis cu Bursa de Spectacole, printr-o sesiune dedicată festivalurilor europene. Reprezentanții celor mai importante festivaluri de artele spectacolului din lume - Avignon, Edinburgh si Sibiu - au intrat în dialog la Bursa de Spectacole despre provocările organizării de mari evenimente culturale în actualul context global.
Au participat Vicențiu Rahău (Director de Organizare si Program al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu); Harold David (Co-presedinte, Avignon Festival & Compagnies, Franța), Roy Luxford (Director creativ, Edinburgh Internațional Festival, Marea Britanie); Octavian Saiu (Presedinte al Internațional Association of Theatre Leaders), consultant cultural si academic, moderator al conferințelor FITS, într-o discuție moderată de profesorul Cosmin Chivu.
Alexis Michalik - dramaturg, regizor, actor, scenarist, regizor de film si scriitor - a fost în dialog cu jurnalista Mihaela Dedeoglu în cadrul conferințelor speciale FITS. Artistul este prezent la festival cu spectacolul Intra Muros (Între ziduri) care s-a jucat deja de peste 2000 de ori, nu doar în Franța, ci si în zeci de alte orase din lume. La FITS, spectacolul a avut o reprezentație sold-out la Filarmonica de Stat Sibiu.
Unchiul Vanea, montat la Teatrul Național 'Radu Stânca' de cunoscutul regizor si dramaturg Neil LăBuțe, a avut două reprezentații extrem de apreciate de public, dintre care una încheiată mult după miezul nopții. Ambele reprezentații au fost urmate de minute în sir de aplauze.
Ierbar - de Simona Popescu si Radu Afrim, distins cu un premiu UNITER, a fascinat publicul cu o scenografie poetică într-o lume fantastică. A fost o sală arhiplină la Centrul Cultural 'Ion Besoiu', pentru acest spectacol care a fost adăugat în programul FITS în urmă cu numai o săptămână.
Opt acrobați de talie mondială din compania australiană Gravity & Other Myths au desfăsurat la Fabrica de Cultură un spectacol uimitor oferind astfel un omagiu dedicării necesare pentru realizarea ambițiilor fizice.
Tot la Fabrica de Cultură, dar la Sala Faust, a avut loc si prima reprezentație a spectacolului Macbeth, în regia lui Johan Simons, o producție a companiei Schauspielhaus Bochum, din Germania.
Seara, Piața Mare a fost luminată de Evanescent by night, o instalație imersivă, luminosă si sonoră, care îsi propune să capteze conceptul de efemeritate si tranzitivitate într-o formă vizuală.
La rândul ei, Pietonala Bălcescu a fost animată de compania Cie Kervan, cu Din adâncurile oceanelor, un spectacol itinerant hipnotizant inspirat de adâncurile misterioase ale oceanului, unde se nasc legende nespuse.
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, 842 de evenimente si 5000 de artisti din 82 de țări
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), unul dintre cele mai mari si importante festivaluri de teatru din lume, are loc anul acesta la Sibiu în perioada 20 iunie - 29 iunie, tema ediției cu numărul 32 fiind MULÅ¢UMESC. FITS 2025 are 842 evenimente incluse în program si asteaptă peste 5000 de artisti din 82 de țări.
Tema din acest an - MULȚUMESC - reprezintă legătura între generozitate, bucurie, puterea de a dărui, emoție si relația dintre artisti si public, mijlocită de toți cei care contribuie la susținerea acestui miraculos proces.
Aplicația FITS include toate evenimentele programate în cadrul ediției din acest an si permite personalizarea programului si multe alte facilități. Aplicația FITS poate fi descărcată gratuit atât în Google Play, pentru Android, cât si în AppStore, pentru iOS.
Informații în timp real legate de FITS sunt disponibile pe conturile de Facebook, Instagram, TikTok, precum si pe Newsletterul FITS: fitsibiu. Substack.com.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].