Comunicat de presă - Primăria Municipiului Mediaș
Lucrări de reparații și modernizare la Școala Gimnazială 'George Popa'
Primăria Municipiului Mediaș continuă proiectele de investiții pentru unitățile de învățământ din orașul nostru. Recent, au fost finalizate o serie de lucrări importante de reparații și mondernizare la sala de sport a Școlii Gimnaziale 'George Popa', unitate de învățământ structură a Liceului Tehnologic 'Mediensis'. Lucrările au avut ca scop prevenirea infiltrațiilor de apă și îmbunătățirea condițiilor din sala de sport.
Astfel, pentru stoparea capilarității și infiltrării apei pluviale la nivelul demisolului, a fost realizată o hidroizolație perimetrală completă. Prin urmare, apele de infiltrație subterane și cele pluviale sunt acum captate și evacuate prin intermediul unui sistem de pompare și dirijare către rețeaua de canalizare pluvială. În urma acestor intervenții, este protejată structura clădirii și se menține un climat sănătos la interior.
Totodată, sala de sport a fost complet renovată și a fost înlocuită dușumeaua care era deteriorată cu pardoseli moderne din tarkett, material adecvat pentru activitățile sportive, durabil și ușor de întreținut.
Toate aceste lucrări contribuie semnificativ la îmbunătățirea dotărilor oferite de unitatea de învățământ și le oferă elevilor un mediu mai sigur și mai confortabil pentru desfășurarea activităților sportive și educaționale.
'Continuăm să investim în sistemul de învățământ din oraș. Este o promisiune pe care am făcut-o în nenumărate rânduri. Este o promisiune pe care o respect. Școala 'George Popa' este un astfel de exemplu. Consider că este extrem de important pentru ca elevii, copiii noștri, să dispună de toată baza materială necesară pentru a se dezvolta armonios, pentru a face performanță', a declarat primarul municipiului Mediaș, domnul Gheorghe Roman.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].