Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române
PRECIZARE
Având în vedere informațiile vehiculate în spațiul public, respectiv:'Gafă monumentală a Poliției Române, la Prahova. A crezut că o păpușa este un cadavru', facem următoarele precizări:
În toate cazurile sesizate, Poliția Română are obligația legală să acționeze în baza prevederilor Codului Penal și Codului de Procedură Penală.
În mod concret, în cazul sesizat astăzi, prin 112, polițiștii au derulat toate activitățile din competență, respectiv, delimitarea locului semnalat, iar, după informarea procurorului competent, acesta a dispus efectuarea cercetării la fața locului.
Facem precizarea că polițiștii nu au dreptul să deschidă obiectele în care este semnalată prezența unui cadavru uman, ci au obligația să conserve locul faptei, până la venirea reprezentanților serviciilor de medicină legală.
Reiterăm faptul că, având în vedere natura sesizării și pentru a preveni orice contaminare a eventualelor probe biologice, sacul nu a fost manipulat de către polițiști.
Și în acest caz, IPJ Prahova a respectat toate normele legale în vigoare.
Obiectul, în care se afla cadavrul semnalat, a fost preluat și transportat de către o echipă specializată a Serviciului de Medicină Legală, către sediul instituției.
Ulterior, în prezența specialiștilor din cadrul Direcției de Investigații Criminale, precum și a experților din cadrul Institutului Național de Criminalistică, sacul a fost deschis, stabilindu-se în mod oficial faptul că în interior se afla un manechin, și nu un cadavru, așa cum s-a sesizat la 112.
Facem, din nou, precizarea că polițiștii au obligația legală ca, în astfel de situații, ca cea sesizată astăzi, la 112, să deruleze toate activitățile legale din competență.
De asemenea, menționăm că reprezentanții mass-media au fost informați, transparent, în dinamică, cu privire la sesizarea de la 112, precum și cu privire la aspectele rezultate în urma cercetărilor.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].